Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

Robert I. Mesa, care şi-a făcut debutul în al treilea episod din sezonul 17 al serialului „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, va reveni în rolul stagiarului James Chee din producţia ABC.

Chee este primul medic indigen din „Grey’s Anatomy” şi urmează să apară şi în episodul ce va fi difuzat pe 15 aprilie, scrie Variety.

Personajul a fost introdus ca parte a noii serii de stagiari la Grey Sloan Memorial Hospital. Ei îşi încep carierele de medici în timpul pandemiei de Covid-19, scrie news.ro

Mesa este parte a comunităţii Navajo/ Soboba. La începutul anului 2020, el a jucat în „Manhatta”, prima producţie Yale Repertory Theatre bazată pe textul unui dramaturg indigen, Mary Kathryn Nagle. El a mai apărut, între altele, în „The Men Who Built America: The Frontiersman”, produs de Leonardo DiCaprio pentru History Channel, şi în „From Dusk Till Dawn: The Series” al lui  Robert Rodriguez.

Robert Mesa este şi artist vizual şi fotograf.

Viitorul serialului urmează să fie stabilit, având în vedere că starul, Ellen Pompeo, îşi negociază contractul.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi