„Palatul Pionierilor“, filmul lui Bobby Păunescu despre viaţa tinerilor de după Revoluţie, are premiera în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Palatul Pionierilor“ relevă prima experienţă sexuală a unor tineri din România anilor '90 FOTO cinemagia.ro

Filmul „Palatul Pionierilor“, despre care producătorul şi regizorul Bobby Păunescu a declarat pentru Mediafax că este un experiment bazat pe poveştile trăite de tineri români în Bucureştiul începutului anilor '90, va avea premiera în cinematografele româneşti vineri, 4 decembrie.

„«Palatul Pionierilor» este un film-experiment. Am mers pe un scenariu nescris, dar structurat, şi se referă la primii ani de după Revoluţie, avându-i în centru pe elevii de la Liceul «Jean Monnet», cum se numeşte acum (până în 1992 s-a numit Liceul Teoretic „George Călinescu“ – n.red.)“, a declarat producătorul, regizorul şi coscenaristul filmului, Bobby Păunescu, pentru Mediafax.

Potrivit prezentării, filmul relevă prima experienţă sexuală a unor tineri din Romȃnia anilor ’90. Ȋn „Palatul Pionierilor“ doi adolescenţi decid să nu dea greṣ ṣi aleg să consume momentul ȋntr-o casă de toleranţă sub ȋndrumarea ṣi protecţia lui Ion, un personaj interlop. Lucrurile par sub control pȃnă cȃnd un coleg de liceu invidios răspȃndeṣte zvonul că „doamnele“ pe care le-au frecventat ar putea avea SIDA, fapt ce le ȋngrijorează pe prietenele lor care sunt determinate să-ṣi facă analize. Personajele principale, Veronel ṣi Mihnea, fac faţă unei avalanṣe de evenimente stȃrnite chiar de ei, cu ingeniozitatea ṣi inocenţa specifice vȃrstei. Filmul, tragic de altfel, prezintă un grup de liceeni care vor să se maturizeze ȋntr-o societate care pare mai tȃnără ṣi mai frivolă decȃt ei ȋnsăṣi, situaţie care generează multe momente comice.

   

„Palatul Pionierilor“, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance 2015, este realizat împreună cu absolvenţii Mandragora Movie - Film Academy, cu participarea Solar Indie Junction şi Mandragora Movies şi sprijinul  actorilor Ioana Pavelescu şi Doru Ana.

Lungmetrajul, „o comedie neagră“, după cum spune regizorul, este bazat pe experienţele trăite de tineri în perioada respectivă. „Eu am început liceul în 1989 şi am încercat să duc elevii în anii aceia. Filmul este o comedie neagră, având în vedere perioada respectivă, criza de identitate, schimbarea sistemului în România, lipsa legilor şi confuzia generală“, a mai declarat Păunescu.

„Palatul Pionierilor“ va rula în toate cinematografele din ţară, timp de aproximativ trei luni. Din distribuţia filmului fac parte Toto Dumitrescu (fiul fostului jucătorul de fotbal Ilie Dumitrescu), Mihai Dorobanţu, Maria Bata, Dragoş Săvulescu, Alice Halpert şi Alice Peneacă (soţia lui Bobby Păunescu).

În prezent, Bobby Păunescu pregăteşte alte două proiecte cinematografice. El este producătorul documentarului „The Sight of Music“, regizat de Giuseppe Tornatore, despre viaţa compozitorului Ennio Morricone. Cei doi laureaţi cu Oscar au colaborat, din 1988, când maestrul a compus muzica filmului „Cinema Paradiso“, continuând până la „The Best Offer“, apărut în 2013.

În acelaşi timp, pregăteşte din postura de regizor filmul „The Girl Who Knew Too Much“.

În vârstă de 41 de ani, Bobby Păunescu este cunoscut ca producător al filmelor „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005) şi „Aurora“ (2010), ambele în regia lui Cristi Puiu, dar şi ca regizor al filmului „Francesca“ (2009).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget