Natalie Portman o va interpreta pe Jackie Kennedy, într-un nou film biografic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Natalie Portman, recompensată cu premiul Oscar pentru rolul dn „Black Swan/ Lebăda Neagră“,  o va interpreta pe văduva fostului preşedinte american John F. Kennedy, Jaqueline Kennedy, în filmul biografic „Jackie“.

Produs de Darren Aronofsky („Black Swan / Lebăda Neagră“) şi regizat de Pablo Larrain, lungmetrajul biografic „Jackie“ va spune povestea lui Jaqueline „Jackie“ Kennedy, de la primele patru zile după asasinarea soţului său, preşedintele John F. Kennedy, scrie „The Huffington Post“. Anunţul a fost făcut la Festivalul de Film de la Cannes, unde Natalie Portaman (33 de ani) îşi prezintă debutul regizoral, cu filmul „A Tale of Love And Darkness“.

„Filmul «Jackie» prezintă zilele în care Jackie Kennedy a devenit un simbol, dar a pierdut totul“, a spus unul dintre reprezentanţii companiei de distribuţie franceze Wild Bunch, pe nume Vincent Maraval. „Este echipa din «Black Swan / Lebăda Neagră» reunită pentru Pablo Larrain“, a adăugat acesta.

Totodată, Natalie Portman va interpreta rolul judecătoarei progresiste Ruth Bader Ginsburg, de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, o apărătoare deschisă şi fermă a drepturilor femeilor, în filmul biografic „On The Basis Of Sex“.

Natalie Portman a jucat în 2009 în thrillerul psihologic „Lebăda neagră/ Black Swan“, în care actriţa a interpretat rolul unei balerine cu tendinţe de automutilare. Pentru acest rol, Natalie Portman a fost recompensată cu premiul Oscar, dar şi cu un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul „Léon“, al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum „Visând la Beverly Hills“, „Ispita/ Closer“, „Fantomele lui Goya“ şi „V de la Vendetta“. Portman a jucat recent în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile „Măria Ta/ Your Highness“ şi „Fără obligaţii/ No Strings Attached“, filmul de acţiune„Thor“ şi drama „Hesher“.

Vedeta americană a regizat filmul „A Tale of Love and Darkness“, după cartea omonimă a autorului israelian Amos Oz, care va avea premiera la Festivalul de Film de la Cannes (13 - 24 mai), săptămâna viitoare.

Natalie Portman, care îşi împarte timpul între Los Angeles şi Paris - unde soţul său, Benjamin Millepied, lucrează, la Baletul Operei din Paris -, are în pregătire multe alte proiecte cinematografice, după ce a făcut o pauză în carieră pentru a-şi creşte fiul, Aleph, care împlineşte, luna viitoare, 4 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete