„Moonrise Kingdom”, cel mai bun film la Gotham Independent Film Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Moonrise Kingdom" îi are în distribuţie pe Edward Norton, Bruce Willis, Bill Murray şi Francis McDormand

Filmul lui Wes Anderson este marele câştigător al uneia dintre primele gale pre-Oscar importante în industria americană. Gotham Awards premiază filmele realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood, uneori cu bugete infime.

Gala newyorkeză e mai discretă şi mai puţin fastuoasă decât ceremoniile de pe coasta de Vest a Americii, însă influenţa ei în industrie e recunoscută. Gotham Independent Film Awards scoate în faţă filme bune, regizate cu bani puţini, pe care lipsa unor bugete mari de promovare le-ar menţine într-un con de umbră.

Filmele serii au fost „Moonrise Kingdom” , în regia lui Wes Anderson, şi „Beasts of the Southern Wild”, de Benh Zeitlin, declarate Cel mai bun film, respectiv Cel mai bun debut. Ambele au fost lansate în mai, la Festivalul de la Cannes. Benh Zeitlin şi-a încropit filmul cu o echipă mică şi actori non-profesionişti, iar talentul i-a fost răsplătit deja cu o Camera d'Or la Cannes. Este povestea emoţionantă a unei fetiţe şi a tatălui ei, care trăiesc pe o insulă inundată, departe de marele oraş.

Stilizatul şi foarte coloratul „Moonrise Kingdom” , o poveste de dragoste între doi adolescenţi care fug de acasă, agitând atmosfera tihnită a unui orăşel american, a fost preferat în locul unui alt film considerat deja favorit la Oscaruri, „The Master”, în regia lui Paul Thomas Anderson.

Emily Blunt, Rosemarie DeWitt şi Mark Duplass au obţinut premiul pentru Cel mai bun ansamblu de actori cu rolurile din „Your Sister's Sister”, un film pentru care au fost plătiţi cu doar 100 de dolari pe zi.

Premiile Gotham Independent Film:

Cel mai bun lungmetraj
„Bernie”
„The Loneliest Planet”
„The Master”
„Middle of Nowhere”
„Moonrise Kingdom” - câştigător

Cel mai bun documentar
„Detropia”
„How to Survive a Plague” - câştigător
„Marina Abramovic: The Artist is Present”
„Room 237”
„The Waiting Room”

Cel mai bun ansamblu de actori
„Bernie”
„Moonrise Kingdom”
„Safety Not Guaranteed”
„Silver Linings Playbook”
„Your Sister's Sister” - câştigător

Cel mai bun debut în regie
Antonio Méndez Esparza, „Aquí y Allá (Here and There)”
Benh Zeitlin, „Beasts of the Southern Wild” - câştigător
Brian M. Cassidey, Melanie Shatzky, „Francine”
Jason Corlund, Julia Halperin, „Now, Forager”
Zal Batmanglij, „Sound of My Voice”

Cel mai bun actor debutant
Mike Birbiglia, „Sleepwalk with Me” - câştigător
Emayatzy Corinealdi, „Middle of Nowhere”
Thure Lindhardt, „Keep the Lights On”
Melanie Lynskey, „Hello, I Must Be Going”
Quevenzhané Wallis, „Beasts of the Southern Wild”

Cel mai bun film pe care nu-l găseşti la un cinema din apropiere
„Kid-Thing”
„An Oversimplification of Her Beauty” - câştigător
„Red Flag”
„Sun Don't Shine”
„Tiger Tall in Blue”
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie