Video Mircea Săucan, cineastul proscris al regimului comunist. Cât a suferit după ce Elena Ceaușescu a ordonat arderea peliculei unui film VIDEO
0Pentru că nu-și găsea locul într-o Românie comunistă, în 1987, Mircea Săucan a plecat în Israel, unde s-a dedicat scrisului. Un film de-al său a fost distrus, altul interzis și altul retras de pe ecrane imediat după premieră.
Mircea Săucan s-a născut la 5 aprilie 1928, la Paris, tatăl său fiind român, iar mama sa, Tereza Solomon, evreică. Familia s-a mutat inițial în Praga, unde părinții s-au căsătorit oficial, pentru ca ulterior să se stabilească în România la Carei din 1934. În urma Dictatului de la Viena, familia s-a refugiat la Sibiu și apoi la Sighișoara.
Mircea Săucan a studiat regia la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova, pe care l-a absolvit în 1956. Apoi, a lucrat la Studioul „Alexandru Sahia”, realizând filme documentare: „Pe drumul libertăţii” (1955), „Casa de pe strada noastră” (1957), „Pagini de vitejie” (1959), „Un sul de ceară” (1975), „Impresii din copilărie” (1975), „Eroul de la Prahova” (1977), „O boală vindecabilă” (1978), „Ştafeta” (1980).
Tot el a realizat și „Meandre” (1966) și „100 lei” (1973), un film după un scenariu de Horia Lovinescu. În rolurile principale au fost distribuiți Ion Dichiseanu şi Dan Nuţu.
Din cauză că nu se mai înţelege cu părinţii săi, tânărul Petre (Dan Nuţu) se mută la fratele său mai mare, Andrei (Ion Dichiseanu), care este un actor de succes. Petre se împrieteneşte cu Dora (Ileana Popovici), o fată care-l admiră pe fratele său. Când Andrei începe să-i dea atenţie Dorei, Petre pleacă simţindu-se trădat, refuzând până şi o sută de lei pe care el i-o dăduse.
Din păcate, negativul filmului a fost ars, producătorul Constantin Roateş a făcut infarct şi a murit la dispensarul din Buftea, iar regizorul a fost la un pas de nebunie. Filmul, în copie pozitivă, a fost păstrat de angajații studioului și redat publicului după '89.
„A fost ars negativul din ordinul tovarăşei Ceauşescu. La premieră nu mai exista negativul. Inginerii, muncitorii de la controlul tehnic plângeau. Lui nea Tica Roates, directorul filmului i s-a făcut rău, s-a dus la punctul medical de la Buftea, a făcut infarct şi a murit. A murit o dată cu filmul şi cu toată munca mea“, a mărturisit Mircea Săucan.
„Mircea Săucan nu s-a împăcat niciodată cu stupizeniile cenzurii, și-a apărat cu încrâncenare dreptul la o creație sinceră și personală, s-a opus cât a putut (dar n-a putut prea mult) la imixtiunile brutale în filmele sale, refuzând concesiile și compromisurile. Cu filmul «00 de lei» s-a petrecut o nouă crimă (după crimele petrecute cu filmele «Țărmul n-are sfârșit» și «Meandre»). (n.r. Filmul «Țărmul n-are sfârșit» a fost interzis și nu a fost distribuit niciodată în cinematografele românești, iar «Meandre» a fost retras de pe ecrane imediat după premiera sa). Pentru că regizorul a refuzat aberantele pretenții ale cenzurii, filmul a fost prezentat la premieră nu numai fără încuviințarea regizorului dar și fără aportul lui creator la finisarea peliculei, filmul fiind «dres», prin părțile esențiale, de persoane rău și urât intenționate. Datorită unor oameni onești, cum a fost criticul Mihai Tolu de la Arhiva Națională de Filme, varianta originală a filmului «100 de lei» s-a păstrat intactă (neprescurtată, nemodificată) peste decenii, astfel că, după 1989, ea a putut fi văzută, la Cinematecă, de către cinefilii bucureșteni“, conform Istoriei Filmului Românesc.
În 1987, Mircea Săucan a plecat în Israel, unde s-a dedicat în principal scrisului. Începând din 1989 a publicat volumele „Manuscrisul de la Ciumaţi”, „Izidor Mânecuţă”, „David Rege”, „Parastasul”, „Funerailles a Bucarest”, potrivit site-ului aarc.ro. Criticul Iulia Blaga a publicat în 2007 un volum intitulat „Fantasme și adevăruri. O carte cu Mircea Săucan”. A murit la 13 aprilie 2003, în Israel.