Mai bun, dar tot prost
0„Saga Amurg: Eclipsa“ nu are pic de „chimie“, abundă în dialoguri ridicole, dar măcar are autoironie. Regizorul David Slade a nimerit, în sfârşit, ritmul corect şi a reuşit să balanseze acţiunea şi romance-ul în doze mai juste.
E, poate, prea uşor, pentru un jurnalist de film de „treizeci şi ceva" să facă praf franciza „Twilight". Articolul vitriolat se scrie, practic, de la sine. Şi, totuşi, cum nimeni nu poate contesta că-i vorba de un fenomen, niciun critic nu vrea să se simtă „pe dinafară". Depăşit. Aşa că m-am gândit că poate că îmi lipseşte mie un cip al sensibilităţii. Că poate-mi scapă ceva... Că acest dispreţ al meu ascunde o inabilitate de a rezona şi de a înţelege o nouă generaţie.
M-am temut că am devenit ca snobii culturali ai anilor '70 care au distrus „Star Wars"-ul, fără să-şi dea seama că punea bazele unei noi mitologii cinematografice. M-am hotărât ca, în loc de un alt articol cinic, scris aproape în întregime a priori, în care să-mi etalez vasta ignoranţă faţă de o hipnoză în masă care ia minţile adolescenţilor şi mamelor acestora, să intru la a treilea capitol dezbrăcată de orice prejudecată. Sau, mai exact, de orice aşteptare.
Actori la fel de slabi ca până acum
Aşadar? Trebuie să vă anunţ că „Eclipse" e prost, dar, cel puţin, e mai bun ca anterioarele. Ca şi acelea, e plin ochi de personaje vechi şi noi, nu are niciun dram de „chimie", abundă în dialoguri ridicole... dar măcar are autoironie.
Dacă eşti sătul de eroii principali anoşti ai, cel puţin, suficient de multe peisaje superbe la care să te zgâieşti. N-am fost chiar atât de iritată pe cât m-aş fi aşteptat să fiu... Poate şi graţie regizorului David Slade, autorul dementului „Hard Candy" care, în sfârşit, a nimerit ritmul corect şi a reuşit să balanseze acţiunea şi romance-ul în doze mai juste. Acestea fiind spuse, eroina Bella (Kristen Stewart), vampirul frigid Edward (Robert Pattinson) şi Jacob, vârcolacul mereu despuiat (Taylor Lautner), rămân actori la fel de proşti ca până acum. Bolborosesc constant, îşi muşcă buza de jos, îşi dau ochii peste cap şi se holbează tâmp la aparatul de filmat. În ralanti.
În plus, ai putea crede că o carte despre un triunghi amoros dintre un vârcolac, un vampir şi o domnişoară alintată ar trebui să aibă unghiuri de vedere mai interesante. Dar nu. Bella vrea să devină un vampir şi să trăiască forever and ever cu Edward, care vrea să se mărite cu Bella. Jacob vrea ca Bella să admită că îl place. Atât.
Personajele secundare, mai interesante
Din fericire, personajele şi intrigile secundare au mai multe de oferit. Armata de bebeluşi însetaţi de sânge, crescută pe străzile grunge din Seattle de un fost copil fugar, la fel ca şi alianţa din ce în ce mai puternică dintre vârcolaci şi vampiri, sunt note suficient de sumbre şi de sinistre ca să-ţi dea fiori.
Punctul slab, anemic de-a dreptul, rămâne Edward... pentru care nu înţeleg de ce ar vrea cineva, oricât de sociopat sau de alienat, să sufere o veşnicie. M-am trezit dorindu-mi ca Bella să-i dea papucii şi să se transfere în braţele mai vânjoase şi mai vitale ale lui Jacob.