Jocul de-a masacrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Aparenta comedie „Carnage“ /  „Doamne... ce măcel!“ ne arată un Roman Polanski în deplină formă, la cei 78 de ani ai săi.

Pentru noul său film, celebrul regizor Roman Polanski a ales să adapteze o piesă de teatru, semnată de Yasmina Reza, actualul star al dramaturgiei europene.

Piesa „Le Dieu du Car­nage" / „Zeul măcelului" are doar patru personaje şi respectă cele trei unităţi clasice. Două cupluri de părinţi se întâlnesc pentru a rezolva civilizat situaţia creată de un incident violent între progenituri şi sfârşesc, după doar 75 de minute - acţiunea filmului se desfăşoară în timp real -, prin a-şi da arama pe faţă şi, dincolo de ipocriziile bunelor maniere, a se arăta aşa cum sunt cu adevărat. Cei patru se chestionează unii pe ceilalţi, îşi pun în discuţie propriile căsnicii şi... întreg sistemul de valori al lumii occidentale.

Cineastul de origine poloneză are un precedent  într-un astfel de demers, al adaptării unui text de teatru: filmul „Death and the Maiden" / „Fecioara şi moartea" (1994, după piesa argentinianului Ariel Dorfman), subapreciat în filmografia regizorului, cu care „Carnage" seamănă foarte mult.

Tensiune mocnită

Polanski a reuşit să găsească cheia de „transmutare" a textului în cinema, echivalenţa cinematografică a acestuia. Sigur că mare parte din farmecul filmului (se râde în hohote, deşi lucrurile sunt dintre cele mai serioase) se datorează incisivităţii replicilor scrise de Yasmina Reza (care a colaborat la scenariu împreună cu regizorul), dar Polanski face cinema, şi nu ne lasă nicicând să uităm acest lucru. „Carnage" (alături de precedentul film al regizorului, „The Ghost Writer" / „Marioneta", foarte apreciat) marchează o revenire spectaculoasă în inegala filmografie a lui Polanski (după eşecul cu „A noua poartă" şi succese relative ca „Pianistul" şi „Oliver Twist"), reamintindu-ne că lui îi datorăm „Repulsie", „Cul-de-sac", „Macbeth", „Chinatown", „Locatarul" sau „Tess".

Tensiunea este creată magistral, încă de pe secvenţa de generic a filmului, ajutată şi de excelenta muzică a lui Alexandre Desplat. Cele două cupluri se întâlnesc cu feţe zâmbitoare, dar, încă de la început, tensiunea mocneşte şi cei patru nu întârzie în a-şi arăta adevărata natură. Filmul arată cât de uşor poate degenera o situaţie şi cât de subţire este pojghiţa de civilizaţie de care, într-un mod isteric-ipocrit, suntem atât de mândri.

Patru recitaluri actoriceşti

Dincolo de umorul demenţial al replicilor şi al situaţiilor (Kate Winslet vomează, într-o scenă demnă de „Alien"-ul lui Ridley Scott), ceea ce ne spun piesa şi filmul este terifiant: omul este fundamental rău şi orice încercare de a-l civiliza, de a-l „occidentaliza" nu este decât o amânare a masacrului. „Cred în zeul carnagiului, în zeul măcelului", spune unul din personaje, pentru a o „trezi" pe cea care susţine că New York-ul se ghidează după valorile civilizaţiei occidentale.

„Carnage" prezintă nu unul, ci patru recitaluri actoriceşti, fiind practic imposibil de a disocia între personajele principale şi cele secundare. Cele patru personaje sunt interpretate de Jodie Foster şi Kate Winslet - două „regine" necontestate ale cinemaului de substanţă contemporan -, de austriacul Christoph Waltz (care-şi poartă aici cinismul personajului nazist din „Inglourious Basterds") şi de John C. Reilly - excelent interpret de roluri secundare, în premieră în rol principal.

Filmul preferat

CV

- Medeea Marinescu este o actriţă de film şi de teatru, născută pe 27 mai 1974, la Bucureşti.
- Medeea Marinescu a fost un copil actor foarte precoce. A debutat la vârsta de doar 3 ani în filmul „Iarna bobocilor" al regizorului Mircea Moldovan, dar a devenit bine cunoscută după interpretarea unuia din rolurile principale, Mirabela, din filmul fantezie al lui Ion Popescu Gopo „Maria, Mirabela" (1981). Filmul era o adaptare liberă după povestea lui Ion Creangă „Fata babei şi fata moşneagului", iar Mirabela ar fi fost fata cea rea. (Interpreta Mariei, Gilda Manolescu, a emigrat în Germania, unde, din păcate, a decedat prematur.)
- Absolventă în 1996 a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, clasa profesorului Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu a jucat până astăzi în 18 filme, printre care „Weekend cu mama" (2008), regia Stere Gulea.
- A avut succes şi în Franţa, unde a jucat rolurile principale din „Je vous trouve très beau"/ „Vă găsesc fermecător" (2005) şi „Donnant, donnant" (2010), ambele în regia Isabellei Mergault.
- În actuala stagiune a Teatrului Naţional Bucureşti joacă în patru piese, printre care „Egoistul"  şi „Dineu cu proşti".

Top 10  filme care m-au marcat

1. Nopţile Cabiriei  (Italia-Franţa, 1957), regia Federico Fellini
2. Vânătorul de cerbi (SUA, 1978), regia Michael Cimino
3. Piesă neterminată pentru pianină mecanică (URSS, 1978), regia Nikita Mihalkov
4. Câteva zile din viaţa lui Oblomov (URSS, 1980), regia Nikita Mihalkov
5. Proba de microfon (România, 1980), regia Mircea Daneliuc
6. A fost odată în America (SUA, 1984), regia Sergio Leone
7. Amadeus (SUA, 1984), regia Milos Forman
8. La môme / La vie en rose (Franţa, 2007),regia Olivier Dahan
9. Ticăloşi fără glorie (SUA, 2009), regia Quentin Tarantino
10. Discursul regelui (SUA, 2010), regia Tom Hooper

Top 5 regizori

1. Charles Chaplin (foto) (1889-1977)
2. Bernardo Bertolucci (n. 1940)
3. Federico Fellini (1920-1993)
4. Milos Forman (n. 1932)
5. Stanley Kubrick (1928-1999)

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat