Jackie Chan, printre cineaştii care vor fi recompensaţi cu Oscaruri onorifice, în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jackie Chan a devenit un star la Hollywood, graţie francizei „Rush Hour“ FOTO Hepta

Actorul şi expertul în arte marţiale Jackie Chan (62 de ani) se numără printre cineaştii care vor fi recompensaţi în acest an cu premii Oscar onorifice, în luna noiembrie, la Los Angeles, au anunţat, joi, reprezentanţii Academiei de film americane (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences - AMPAS), instituţia care atribuie aceste trofee prestigioase, informează Reuters, citat de News.ro.

Jackie Chan s-a născut la Hong Kong şi a devenit un star la Hollywood, graţie francizei „Rush Hour“ şi unor filme precum „Kung Fu Panda“ şi „The Karate Kid“.

Ceilalţi trei cineaşti care vor fi recompensaţi în acest an cu Oscaruri onorifice, la gala Governors Awards 2016, sunt regizorul de documentare Frederick Wiseman, editorul de film Anne V. Coates şi directorul de casting Lynn Stalmaster.

Cheryl Boone Isaacs, preşedintele AMPAS, a făcut o declaraţie de presă, joi, în care a spus că cei patru laureaţi din acest an reprezintă „adevăraţi pionieri şi legende în domeniile lor de măiestrie artistică“.

Jackie Chan a debutat în filme la vârsta de opt ani şi a jucat în peste 30 de filme de arte marţiale, iar uneori a scris şi regizat aceste pelicule realizate în Hong Kong. Nu a câştigat însă niciodată un premiu Oscar pentru interpretare.

În luna august, Jackie Chan s-a clasat pe locul al doilea în topul Forbes pe 2016 al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood, cu venituri de 61 de milioane de dolari, fiind depăşit doar de Dwayne Johnson.

Academia de film americană recompensează până la patru cineaşti în fiecare an cu premii speciale: unul sau doi cineaşti primesc Oscaruri onorifice - pentru contribuţia adusă la dezvoltarea cinematografiei -, un cineast este recompensat cu Jean Hersholt Humanitarian Award şi un alt cineast cu Irving G. Thalberg Memorial Award - ultimele două sunt atribuite unui producător de film pentru întreaga carieră. În general, în fiecare an au existat patru laureaţi, cu excepţia anilor 2011 şi 2015, când AMPAS a premiat câte trei cineaşti.

În acest an, Academia de film americană a decis să nu acorde premiile Thalberg şi Hersholt, ci patru Oscaruri onorifice.

În 2009, AMPAS a luat decizia ca gala Governors Awards să devină un eveniment separat, după ce în ultimele decenii numele laureaţilor acestor premii speciale erau anunţate în timpul galei de decernare a premiilor Oscar, organizată în mod tradiţional în luna februarie.

Regulamentul AMPAS prevede că Oscarurile onorifice nu pot fi atribuite postum, iar persoanele care fac parte din Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors) al Academiei de film americane nu sunt eligibile pentru aceste trofee.

În 2015, cineaştii recompensaţi cu Oscaruri onorifice au fost Spike Lee, Debbie Reynolds şi Gena Rowlands.

Cei patru laureaţi din acest an îşi vor primi Oscarurile onorifice la cea de-a 8-a ediţie a galei Governors Awards, ce va avea loc pe 12 noiembrie, la Ray Dolby Ballroom din Los Angeles.

Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc la Los Angeles pe 26 februarie 2017. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume