Filmul „La limita extremă“ a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul „La limita extremă“ spune povestea unui tânăr agent FBI care se infiltrează într-o echipă de surferi FOTO cinemagia.ro

Filmul „La limita extremă/ Point Break“, de Ericson Core, inspirat din lungmetrajul omonim, lansat în 1991, cu Patrick Swayze şi Keanu Reeves în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.502.326 de lei şi 67.399 de spectatori, arată Mediafax.

Pelicula, distribuită de Ro Image 2000 Prorom Distribution, spune povestea unui tânăr agent FBI care se infiltrează într-o echipă de surferi, pe ai cărei membrii îi suspectează de fapte ilegale, potrivit imdb.com. Din distribuţia filmului fac parte Édgar Ramírez, Luke Bracey şi Ray Winstone.

Lungmetrajul „Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: Episode VII - The Force Awakens“, regizat de J.J. Abrams, ocupă locul al doilea în box office-ul românesc de weekend, având, în a treia săptămână de la lansare, încasări de 1.184.307 lei şi fiind vizionat de 51.137 de spectatori.

Distribuit de Forum Film România, „Star Wars: Trezirea Forţei“ este cel de-al şaptelea film din franciza epică ştiinţifico-fantastică „Războiul stelelor“, iar acţiunea se petrece la 30 de ani distanţă de evenimentele relatate în lungmetrajul „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi“, lansat în 1983.

Comedia „Surori bune şi nebune/ Sisters“, distribuită de Ro Image 2000, ocupă locul al treilea în box office-ul de weekend, după prima săptămână pe marile ecrane, cu încasări de 481.486 de lei şi 24.527 de spectatori. Filmul este regizat de Jason Moore şi le are în distribuţie pe Amy Poehler şi Tina Fey, care interpretează rolurile a două surori ce se hotărăsc să organizeze o ultimă petrecere în casa părintească, înainte ca aceasta să fie vândută.

Un alt debut pe marile ecrane româneşti îl reprezintă „Crăiasa Zăpezii 2/ Snow Queen 2“, de Aleksey Tsitsilin, care se flă pe locul al patrulea în box office, cu încasări de 441.865 de lei şi 22.769 de spectatori. Distribuit de Freeman Entertainment, filmul de animaţie o înfăţişează pe Crăiasa Zăpezii într-o nouă ipostază: aruncă un blestem asupra oglinzii sale, astfel, fiecare om va putea să vadă ce este mai rău în el.

Distribuit de Forum Film România, cel mai nou film din franciza „Rocky“ a debutat pe locul al cincilea în box office-ul de weekend, cu încasări de 209.643 de lei şi 10.098 de spectatori. „Creed/ Creed“, de Ryan Coogler, îl are ca protagonist pe Michael B. Jordan, care joacă rolul ucenicului campionului Rocky Balboa, partitură pentru care Sylvester Stallone a fost nominalizat la Globurile de Aur 2016, la categoria „cel mai bun actor în rol secundar, dramă“.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei