Doi pe un balansoar

Problemele specifice amurgului vieţii şi al unei căsnicii sunt redate cu har de marii actori Meryl Streep şi Tommy Lee Jones, în comedia dramatică „Terapie de cuplu“.

Se ştie de multă vreme că americanilor le place să-i ia pe actorii lor cei mai dotaţi, ajunşi la o anumită vârstă respectabilă, şi să-i pună să se prostească şi să se scălâmbăie, în filme cu mai mult sau mai puţin gust, mai mult sau mai puţin nesărate. Totul spre deliciul unor spectatori mai mult sau mai puţin conştienţi de ce văd. Începutul, probabil, l-au dat filmele cu „morocănoşi" ale anilor '90.

Dacă Jack Lemmon şi Walter Matthau constituiau însă un cuplu sudat de decenii, iar filmele respective mai aveau încă un oarecare farmec, anii 2000 i-au văzut, succesiv, în posturi penibile pe mulţi ex-mari actori. A fost astfel rândul unor Diane Keaton, Jane Fonda (ladies first, nu-i aşa?), Jack Nicholson, Morgan Freeman şi - de ce nu? - Robert De Niro (un campion al dării în spectacol) sau Dustin Hoffman şi Barbra Streisand, în interminabila serie cu socri, cuscri etc.

30 de ani de căsnicie

Trebuie spus de la bun început că actualul „Hope Springs" / „Terapie de cuplu", cu Meryl Streep şi Tommy Lee Jones, nu face parte din această (prea) lungă listă de pelicule gerontofile, care merg mai totdeauna pe facila coardă a comediei dezinhibate. În primul rând, cei doi protagonişti se află, într-adevăr, la o vârstă apreciabilă - 63, respectiv 66 de ani -, dar sunt la ceea ce se cheamă apogeul vieţii, cu un pas înainte de vârsta a treia - bătrâneţea reală -, aşadar departe, încă, de a impresiona prin fizicul lor dezagreabil.

Kay şi Arnold Soames sunt un cuplu a cărui căsnicie acoperă 30 de ani şi în care - normal şi firesc - nu se mai întâmplă mare lucru, mai bine zis nu se mai întâmplă nimic. Cea care nu suportă situaţia este Ea, care aproape-l obligă pe El să meargă să suporte terapia unui misterios consultant de cuplu, a cărui reclamă frizează fanfaronada. Ca întotdeauna într-un film american de acest gen, problemele celor doi se vor rezolva (în timpul vieţilor lor), dar important e drumul urmat până acolo, presărat cu scene destul de agreabile şi interesante pentru spectator.

Viaţa lor sexuală

În al doilea rând, dacă acest film nu s-ar fi bucurat (la propriu) de interpretarea celor doi (mari) actori, ar fi fost - la rândul său - jenant. Chiar dacă nu avem scenele penibile de care vorbeam, dialogurile şi situaţiile sunt destul de dificile, iar cei doi le fac faţă cu brio. Streep şi Jones sunt printre cei mai înzestraţi actori ai generaţiei lor, iar acest lucru se vede chiar şi într-un film cu miză mai mică, precum acesta.

În sfârşit, deşi conţine destule secvenţe comice (dar de un neştirbit bun gust), „Hope Springs" are în permanenţă şi un subtil aer dramatic, prezentându-ne, practic, nişte oameni ajunşi în impasul final al existenţei lor. Viaţa sexuală este identificată în mod corect ca revelator şi alimentator al problemelor cuplului. Scenariul nu e unul rău, iar regizorul şi interpreţii au obţinut, până la urmă, tot ce se putea de la acest film.

Cum personajul doctorului - şi interpretul său, Steve Carell - nu sunt exploataţi mai deloc, mulţumindu-se să stea cuminţi în cadru, filmul nu se poate decide între satirizarea maniei americane de a gândi pozitiv şi prezentarea terapeutului ca un binefăcător al cuplului. Dacă acţiunea s-ar fi oprit odată cu relatarea (ultimului) eşec amoros al celor doi, am fi avut de-a face cu un film foarte bun. Dar, cum spuneam, americanul cere happy-end, să iasă din sala de cinema cu un tonus pozitiv, iar acesta există.

Terapie de cuplu / Hope Springs (SUA, 2012)

Regia: David Frankel

Cu: Meryl Streep, Tommy Lee Jones, Steve Carell

Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall