Doamna şi sindicalistul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farmecul filmului le datorează mult actorilor Catherine Deneuve, Judith Godrèche şi Gérard Depardieu

Peliculele lui François Ozon, un cineast prolific, sunt eclectice şi imprevizibile. Cineastul, care a dat cinema-ului galic unele dintre cele mai memorabile eroine ale ultimilor ani, revine pe ecrane cu  „Potiche“.

Filmele lui Ozon au lucruri comune: dragostea pentru un cinema viu şi stilizat şi roluri feminine puternice pentru divele franceze (pe care a declarat că le vede ca pe nişte versiuni feminine ale sale). În „Potiche", o comedie bulevardieră într-o paletă pastel, uşoară ca o pană, adună un casting fou: Deneuve şi Depardieu, Fabrice Luchini, Karin Viard,  Judith Godrèche şi Jérémie Renier.

În Franţa provincială

Ne aflăm în 1977 (şi ca stil, şi „de facto"), în Franţa provincială. Suzanne Pujol (La Deneuve) este o nevastă/trofeu („potiche", în franceză), resemnată cu rolul ei de gospodină docilă, alături de Robert, soţ şi director de fabrică despotic. Însă, atunci când muncitorii intră în grevă şi îl iau ostatic pe Robert, Suzanne decide, pentru prima oară în viaţă, să preia controlul afacerii. Evident, această inversare de rol dă peste cap status quo-ul familial: urmează haos, o dragoste reaprinsă şi declaraţii feministe.

Ozon, care se inspiră foarte liber dintr-o piesă cu acelaşi titlu, regizează pelicula ca pe comedie bulevardieră despre bătălia dintre sexe şi clase, căreia îi dă deliberat un aer camp-demodat, ironic, dar şi nostalgic. Glazura retro-kitsch ascunde şi un romance între Depardieu, un sindicalist comunist, şi Deneuve, burgheza readusă la viaţa; nu prima dată când cineastul are curaj să pună în scenă un amor la o vârstă tomnatică, unul nemelancolic, ci revigorant (există şi un moment coregrafic delicios între cele două legende care se amuză, evident, să joace din nou împreună).



Fără miză

„Potiche" e un film fără miză, însă infuzat la fiecare cadru de plăcere şi de ludic. Superbe sunt şi scenografia, ce recreează impecabil epoca, coloana sonoră şi costumele. E clar că sutem într-o parodie plină de afecţiune a anilor '70 şi regizorul desăvârşeşte această confecţie puternic stilizată folosind split screen-ul şi culorile saturate, ceea ce ne reaminteşte atât de vechile melodrame hollywoodiene, cât şi de operele marelui Jacques Demy (în special de „Umbrelele din Cherbourg", care o avea în rolul principal pe o foarte tânără Deneuve).

Dar, oricât de spumoşi ar fi marii Luchini, Ward sau Depardieu (enorm, în toate sensurile), acesta este, fără discuţie, filmul lui Deneuve, pe care o descoperim surprinzător de amuzantă. Fără ea, tot acest balon de săpun colorat, uşor autoindulgent, s‑ar fi dezumflat repede. Actriţa e un spectacol în sine (mai ales  în climaxul final, unde şi cântă), iar personajul ei dă la iveală multe încăperi tăinuite într-un film unicameral. „Potiche" este o intrare „minoră" în filmografia lui Ozon, dar are un farmec irezistibil. 

Info

„Potiche" - Femeia la putere
Regia: François Ozon
Cu: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Fabrice Luchini, Karin Viard, Judith Godrèche, Jérémie Renier

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026