„Din culisele cinematografiei“. Tovarăşa Elena Ceauşescu era mare amatoare de filme turceşti
0Pe lângă faptul că aproba planurile tematice anuale ale cinematografiei româneşti şi vedea majoritatea producţiilor de la Buftea, soţia preşedintelui Republicii Socialiste România obişnuia să vizioneze şi filme străine, având în colecţia personală şi foarte multe casete video.
Dacă românii au descoperit şi au început să îndrăgească telenovelele turceşti abia în anii 2000, Elena Ceauşescu avea în colecţia personală filme realizate la Yeşilçam încă de la începutul deceniului al nouălea al secolului trecut. Familia Ceauşescu a adunat, de-a lungul timpului, o colecţie impresionantă de videocasete , filmotecă considerată pierdută până în momentul în care a fost redescoperită din întâmplare de către cineastul Ştefan Chiriac.
Pe lângă titluri hollywoodiene ca „Mad Max“, „Atlantic City“, „Ben Hur“, „Taxi Driver“ sau „Toţi oamenii preşedintelui“ au fost găsite şi numeroase casete video cu producţii turceşti care i-au aparţinut Elenei Ceauşescu. „Practic tovarăşa era la curent cu ultimele noutăţi în materie de cinema turcesc, iar absolut toate casetele pe care le deţinea cu astfel de filme erau originale“, a declarat cineastul Ştefan Chiriac, realizatorul a trei documentare de lungmetraj despre fostul dictator şi familia acestuia, care pot fi urmărite, gratuit, pe canalul de YouTube „Video Wasteland“, alături de zeci de alte momente inedite din timpul „Epocii de Aur“.
În cinematografele de la noi producţiile turceşti lipseau cu desăvârşire în epocă, în schimb erau la mare căutare filmele indiene, aşa că trebuia să te zbaţi serios ca să prinzi un bilet la vizionarea unui film de la Bollywood. Dacă românii realizau în medie 30 de filme pe an în anii '70, în perioada respectivă turcii ajunseseră chiar să-i depăşească detaşat pe indieni la numărul producţiilor realizate anual.
Spre exemplu, în anul 1972 s-au produs 97 de lungmetraje la Bollywood şi nu mai puţin de 300 la Yeşilçam. Turcii aveau peste 2.400 de cinematografe în ţară la vremea respectivă, iar filmele autohtone vindeau anual aproape 250 de milioane de bilete. În anii '80, cinematografia turcească a intrat în declin, parte din pricina climatului politic intern, parte din cauza concurenţei cu televiziunile şi a popularităţii crescânde a casetelor video.
„Este posibil ca Elena Ceauşescu să fi primit cadou aceste casete, însă faptul că avea atâtea filme turceşti în colecţie, majoritatea fiind comedii romantice, demonstrează în mod cert că agrea acest gen cinematografic“, a subliniat Ştefan Chiriac. Printre filmele turceşti aflate în videoteca familiei conducătoare se numără titluri ca „Şöför Mehmet“ („Şoferul Mehmet“ - 1977), „Kaderimiz“ („Destinul nostru“ - 1973), „Petrol krallari“ („Regii petrolului“ - 1978) sau „Ayrılık“ („Separare“ - 1972).
Inginerul Stejărel Grînea administra videoteca familiei
Inginerul Stejărel Grînea, membru în colectivul de redacţie al revistei „Tehnium“, editată de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist (n.r. - Nicu Ceauşescu a fost prim- secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist între 1983 şi 1987) este cel care administra videoteca familiei prezidenţiale. „Se pare că era în relaţii foarte bune cu Nicu Ceauşescu. Tot Stejărel Grînea realiza şi «montajele electronice» pentru Ceauseşti. Criza anilor ‘80 a afectat chiar şi Cabinetele 1 şi 2, iar lipsa unor casete blank de tip Betamax îl obliga pe Stejărel să le şteargă pe cele existente ca să poată înregistra apoi filme noi. Practic, din cauza penuriei de casete, Stejărel utiliza la maximum fiecare bandă magnetică. Spre exemplu, dacă pe o casetă cu un film mai rămâneau zece minute libere, el înregistra în continuare chestiuni din actualitatea «Epocii de Aur». Şi nu întotdeauna eticheta corespunzător casetele, aşa că toate trebuie vizionate cap-coadă, că nu se ştie niciodată. Ca notă anecdotică, una dintre casetele vizionate debutează cu o fază dintr-un film porno, cu o domnişoară blondă foarte voluptuoasă, după care brusc apar imagini cu Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român, cu «Marele Cârmaci» salutând mulţimea din sală şi intonând Internaţionala“, a dezvăluit Ştefan Chiriac.
Preşedintele avea şi casete dublate în limba română
Multă lume care cunoaşte realităţile societăţii româneşti din anii ’80 se întreabă probabil dacă familia Ceauşescu era la curent cu activitatea reţelei clandestine de distribuţie şi dublare a casetelor video din perioada 1985 - 1989, condusă de inginerul Teodor Zamfir, al cărei modus operandi a fost dezvăluit în detaliu în cadrul filmului documentar „Chuck Norris vs Communism“ al Ilincăi Călugăreanu. „Multă lume care a aflat că studiez videoteca familiei Ceauşescu m-a întrebat dacă dictatorul viziona filme dublate de Irina-Margareta Nistor. Nu am găsit aşa ceva, însă există în această colecţie casete dublate de o voce masculină, cel mai probabil a lui Mircea Cojocariu, celălalt translator din afacere. Aşadar, putem trage concluzia că existenţa acestei reţele clandestine era cunoscută la cel mai înalt nivel“, a mai zis Chiriac.