Al treilea film din seria „Gardienii Galaxiei“ se lansează în exclusivitate pe Disney+ TRAILER

0
Publicat:

Disney+ a anunțat că filmul „Gardienii Galaxiei: Volumul 3” („Guardians of the Galaxy Vol. 3”) de la Marvel Studios va fi disponibil pentru streaming pe Disney+ din 2 august, alăturându-se astfel celorlalte două filme din trilogie.

"Gardienii Galaxiei" este un film al Universului Marvel

În "Gardienii Galaxiei: Volumul 3" de la Studiourile Marvel, îndrăgita trupă de neadaptați se acomodează cu viața pe Knowhere. Dar nu trece mult timp până când viețile lor sunt bulversate de ecourile trecutului turbulent al lui Rocket. Peter Quill, încă tulburat de pierderea Gamorei, trebuie să-și mobilizeze echipa într-o misiune periculoasă pentru a-i salva viața lui Rocket - o misiune care, dacă nu este îndeplinită cu succes, ar putea duce foarte probabil la sfârșitul Gardienilor așa cum îi cunoaștem.

Filmul îi are în distribuție pe Chris Pratt, Zoe Saldaña, Dave Bautista, Karen Gillan, Pom Klementieff, cu Vin Diesel în rolul lui Groot și Bradley Cooper în rolul lui Rocket, Sean Gunn, Chukwudi Iwuji, Will Poulter și Maria Bakalova. James Gunn este regizorul și scenaristul acestei producții. Kevin Feige este producător, iar Louis D'Esposito, Victoria Alonso, Nikolas Korda, Sara Smith și Simon Hatt sunt producători executivi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro