Affleck i-a învins pe Tarantino şi Spielberg. „Argo“, vedeta premiilor Oscar 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul a câştigat trei statuete de aur

Nominalizat la şapte categorii, „Argo“, în regia lui Ben Affleck, a reuşit să-şi adjudece trei statuete de aur la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar. Desemnat drept „cel mai bun film“, „Argo“ a luat şi premiile pentru cel mai bun scenariu adaptat şi pentru cel mai bun montaj.

Reuşita lui Affleck de duminică de la Dolby Theater nu este tocmai o surpriză dacă ţinem cont de premiile pe care le-a primit pelicula sa în ultima perioadă.

Deşi la anunţarea nominalizărilor, marele favorit al ediţiei din acest an părea să fie „Lincoln”, în regia lui Steven Spielberg, pe măsură ce au avut loc alte festivaluri important de film, precum premiile BAFTA şi Globurile de Aur, „Argo” şi-a îngenuncheat „competitorii” tot mai des. Astfel, pelicula a fost recompensată cu două Globuri de Aur, pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, cu premiul Sindicatului producătorilor americani pentru cel mai bun film şi cu cel al Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie. De asemenea, la premiile decernate de Academia de Film şi Televiziune Britanică (BAFTA), lungmetrajul lui Affleck a obţinut trei trofee, fiind marele câştigător al galei.

Este pentru a patra oară în lunga istorie a premiilor Oscar când un film, deşi nu este nominalizat la categoria „Cel mai bun regizor”, câştigă cea mai importantă distincţie a galei. Potrivit Huffington Post, doar trei filme au câştigat distincţia de „cel mai bun film” fără ca regizorii aferenţi să fie şi ei premiaţi: „Wings”, „Grand Hotel” şi „Driving Miss Daisy”.

Bazat pe evenimente reale, thrillerul dramatic „Argo” prezintă o operaţiune sub acoperire, pe viaţă şi pe moarte, de salvare a şase americani. Pe 4 noiembrie 1979, când revoluţia iraniană atingea punctul său critic, militanţii atacă ambasada americană din Teheran, luând 52 de americani ostatici. În mijlocul acestui haos, şase americani reuşesc să scape şi să se ascundă în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Realizând că este doar e chestiune de timp până când cei şase vor fi găsiţi şi, cel mai probabil, ucişi, atât guvernul american, cât şi cel canadian, roagă CIA să intervină. Agenţia apelează la specialistul de top în „exilări", Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să îi scoată în siguranţă pe cei şase din ţară. Un plan cu adevărat incredibil, parcă rupt din filme.

În finalul peliculei are loc o scenă care îi ţine cu sufletul la gură pe telespectatori. După multe peripeţii, Mendez şi diplomaţii ajung în aeroport şi sunt pe punctul de a părăsi Iranul. Însă acum încep problemele: rezervările pentru biletele americanilor fuseseră amânate, angajaţii iranieni din aeroport devin suspicioşi, iar în final are loc o urmărire... ca-n filme.

În realitate, povestea a fost mult mai simplă. Avionul a avut o defecţiune tehnică, iar zborul a fost întârziat cu o oră, după cum a povestit într-o carte biografică însuşi agentul Tony Mendez, potrivit „Huffington Post“.

Bineînţeles, regizorul Ben Affleck (totodată interpretul agentului Tony Mendez) şi scenaristul Chris Terrio nu au susţinut niciodată că filmul lor este un documentar. Însă au fost totuşi criticaţi pentru că şi-au permis să denatureze adevărul doar de dragul entertainmentului.

Pe lângă că l-a regizat, Affleck a semnat şi producţia filmului, alături de Grant Heslov (nominalizat la Oscar pentru "Good Night and Good Luck") şi George Clooney (câştigătorul Oscarului pentru "Syriana").

Anul acesta, la categoria „cel mai bun film" au mai fost nominalizate „Amour”, de Michel Haneke, „Django Unchained", de Quentin Tarantino, „Zero Dark Thirty”, de Kathryn Bigelow, „Lincoln", de Steven Spielberg, „Les Miserables”, de Tom Hooper, „Life of Pi”, de Ang Lee, „Silver Linings Playbook”, de David O. Russell, şi „Beasts of the Southern Wild”, de Benh Zeitlin.

Despre evoluţia lui Ben Affleck a scris şi bloggerul adevarul.ro, Mircea Goia, încă din noiembrie anul trecut. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant