Actorul român Tudor Aaron Istodor a fost selectat în programul Shooting Stars, al Berlinalei 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Aaron Istodor, în vârstă de 32 de ani, este unul dintre cei zece tineri actori europeni selectaţi în programul Shooting Stars, din cadrul European Film Promotion, organizaţie înfiinţată în anul 1997 cu scopul de a promova industria cinematografică.

Tudor Aaron Istodor, băiatul actorilor Claudiu Istodor şi Maia Morgenstern, a fost selectat dintre 26 de finalişti în cea de-a 20-a ediţie a programului Shooting Stars alături de alţi nouă actori din Europa – Zofia Wichłacz (Polonia), Louis Hofmann (Germania), Alessandro Borghi (Italia), Hannah Hoekstra (Olanda), Maruša Majer (Slovenia), Esben Smed (Danemarca), Victoria Guerra (Portugalia), Karin Franz Körlof (Suedia) şi Elīna Vaska (Letonia). 

Timp de patru zile, între 10 şi 13 februarie, cei 10 tineri vor avea parte de un program intensiv de întâlniri cu agenţi şi directori de casting renumiţi, membri ai International Casting Directors Network, producători şi regizori, şedinţe foto, o conferinţă de presă, totul culminând cu ceremonia de decernare a premiilor Shooting Stars, pe 13 februarie, în cadrul festivalului.

Artiştii vor fi prezentaţi profesioniştilor din industria filmului, presei internaţionale şi publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat în perioada 9-19 februarie 2017. 

Tudor Aaron Istodor (foto Andrei Runcanu), propus din partea României de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a impresionat juriul cu versatilitatea şi naturaleţea sa. Joacă în paralel în teatru şi film şi este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, promoţia 2009. Încă din timpul studenţiei, a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Radu Muntean, Paul Negoescu. A jucat în trei filme semnate de Fanny Ardant („Rouges sont les reves“, „Cadences obstinées“, „Cenuşă şi sânge“), şi în „Domnişoara Christina“, al lui Alexandru Maftei, iar cel mai recent rol al său este cel din „Fixeur“, regizat de Adrian Sitaru. A interpretat rolul lui Edward al II-lea în seria BBC „The Plantagenets“ şi poate fi văzut în spectacole pe scena Godot Cafe-Teatru sau a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Tudor Aaron Istodor este al şaptelea actor român care participă în programul Shooting Stars. În urma propunerilor făcute de APFR, România a fost reprezentată până acum de Cosmina Stratan (2014), Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoş Bucur (2010), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).  

Shooting Stars a fost iniţiat în anul 1998, cu scopul de a încuraja star-system-ul european, un instrument esenţial în promovarea cinematografiei europene. Impactul expunerii în cadrul Shooting Stars este uneori imediat – carierele unor actori talentaţi cunosc o ascensiune fulminantă. Actorii sunt propuşi iniţial de fiecare dintre cele 37 de ţări membre ale EFP, iar finaliştii sunt aleşi de către un juriu internaţional. Anul acesta, din juriu au făcut parte Lucinda Syson, director de casting pentru blockbustere ca „Batman Begins“, fosta Shooting Star Dorka Gryllus din Ungaria, regizorul elveţian Xavier Koller, producătoarea portugheză Pandora da Cunha Telles şi criticul de film suedez Jan Lumholdt.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget