A fost lansat primul trailer pentru „Wonder Woman“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiourile Warner Bros. au lansat primul trailer oficial pentru „Wonder Woman“ în cadrul convenţiei Comic-Con din San Diego, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în vara anului viitor.

Actriţa de origine israeliană Gal Gadot (31 de ani), care o va interpreta pe prinţesa amazoniană a benzilor desenate DC Comics, a declarat că scopul ei a fost să facă un film de care să se bucure nu doar fetele, nu doar băieţii, ci şi bărbaţii şi femeile, potrivit „The Hollywood Reporter“.

Godot, căreia i s-au alăturat actorii Chris Pine, Connie Nielsen şi regizorul Patty Jenkins, a declarat că înainte de a începe filmările a vizionat un documentar despre viaţa prinţesei Diana şi în fiecare zi a făcut câte două ore de antrenamente fizice, scrimă şi echitaţie. 

Jenkins, pe de altă parte, a mărturisit că în copilărie un anumit super-erou a avut un puternic impact asupra sa: „În 1978, când a apărut Superman, acel film m-a făcut să am o experienţă pe care nu am mai trăit-o niciodată. Am plâns pentru Superman, mi-am dorit să fiu Superman. Asta e cea mai puternică experienţă artistică pe care am avut-o copil fiind.“

Tot în cadrul Comic-Con producătorii au făcut public şi primul trailer oficial al filmului. „Nu ai mai întâlnit niciodată un bărbat? Dar tatăl tău?“, o întreabă pilotul de vânătoare Steve Trevor, interpretat de Pine. „Nu am tată. Am fost adusă la viaţă de Zeu“, îi răspunde Wonder Woman. 

Una dintre scenele care au fost întâmpinate cu aplauze este cea în care Wonder Woman o întâlneşte pe secretara lui Trevor, Etta Candy (Lucy Davis), şi o întreabă: „Ce înseamnă secretară?“ „Merg unde îmi spune el şi fac ceea ce îmi spune el“, vine răspunsul, la care prinţesa războinică reacţionează: „De unde vin eu, asta se numeşte sclavie.“

„Wonder Woman“ va avea premiera pe marile ecrane pe data de 2 iunie 2017. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră