Covrigi în cheia sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Covrigii în formă de cheia sol realizaţi de simigeria „Luca“ FOTO George Adragai

Cu ocazia Festivalului „George Enescu“, simigeria „Luca“ produce covrigi în formă de cheia sol, realizaţi special pentru a astâmpăra „foamea de muzică“ a melomanilor.

Sute de trecători grăbiţi, care străbat zilnic Bulevardul Dacia din zona Piaţa Romană, se opresc în faţa simigeriei „Luca“. Oamenii, ademeniţi de mirosul covrigilor proaspăt scoşi din cuptor, sunt acum întâmpinaţi de o pancartă cu mesajul: „Covrigul muzical pentru Festivalul «George Enescu»“.

„Iniţiativa de a avea un covrig în formă de cheia sol a pornit de la echipa Festivalului, pe baza strategiei de comunicare din acest an, al cărui punct central a fost să construim un Bucureşti Creativ. Am vrut să arătăm ce oportunităţi sunt, inclusiv pentru micii antreprenori, datorită Festivalului Enescu“, a spus Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului. 

Astfel, a luat naştere colaborarea dintre simigeria Luca şi Festivalul „Enescu“, în urma unei propuneri venite din partea organizatorilor festivalului, pe care reprezentanţii simigeriei au acceptat-o cu drag.

„Această propunere de a fi cooptaţi în cadrul evenimentului ne-a onorat şi responsabilizat deopotrivă. Covrigii în formă de cheia sol reprezintă perfect această colaborare, alăturând covrigului simbolul universal al fenomenului muzical, cel mai bine reprezentat în România de Festivalul George Enescu“, spune Cosmin Postole, administratorul firmei Tinervis Group, responsabilă pentru conceperea şi dezvoltarea brandului „Simigeria Luca“. 

El adaugă că motivaţia colaborării cu Festivalul „George Enescu“ nu a fost de natură financiară, ci le-a dat şansa alăturării brandului lor de unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. „În plus, zâmbetul de pe faţa clienţilor la vederea covrigilor cheia sol ne bucură şi ne satisface“, a completat Postole.

Până pe 28 septembrie, ultima zi a Festivalului „George Enescu“, bucureştenii iubitorii de muzică vor găsi covrigii în formă de cheia sol în vitrinele simigeriilor „Luca“ de la Piaţa Romană şi de pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"