Cântând în ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 10 septembrie a început şi Piaţa Festivalului, programul reunind concerte, recitaluri şi proiecţii de filme în aer liber. Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit.

Un text de Cristina Lascu

În perioada 10-20 septembrie 2015, în Piaţa „George Enescu“, melomanii care nu au reuşit să prindă un loc la concertele de la Sala Palatului sau Ateneul Român au întâlnire atât cu muzicienii foarte tineri, elevi la şcolile de muzică din ţară sau studenţi la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cât şi cu artişti deja consacraţi. Ca şi la ediţiile precedente, Piaţa Festivalului este organizată de ARCUB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti – cu sprijinul mai multor parteneri: ARTEXIM, Fundaţia „Art Production“, Fundaţia Culturală „Remember Enescu“, Asociaţia „OvidiuRo“, Fundaţia Culturală „Pro Piano România“, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Televiziunea Română. În acest an, Piaţa Festivalului face parte din proiectul „Bucureşti. Memoria / Explorarea / Imaginarea Oraşului“ care lansează oficial candidatura oraşului Bucureşti la titlul de „Capitală Europeană a Culturii“ în 2021.

Concertul inaugural a fost susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, avându-l ca solist pe tenorul Ştefan Pop care a reuşit să facă faţă cu brio nu doar tehnicii de sonorizare, ci şi frigului, cucerind aplauzele publicului, destul de numeros în ciuda condiţiilor meteorologice vitrege.

În cea de-a doua seară, pe scenă au urcat Orchestra Simfonică şi Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia“, cărora li s-au alăturat sopranele Tina Munteanu şi Vera Girginova, şi tenorul Liviu Indricău. Cu toţii au cântat în ploaie, reuşind, totuşi, să crească temperatura psihologică a spectatorilor care s-au încumetat să stea până la final, aplaudând cu generozitate, chiar dacă erau zgribuliţi de frig.

Marcel Iureş şi „Planetele“ de Gustav Holst

Seara de sâmbătă, 12 septembrie, a prilejuit întâlnirea cu „Bucharest Festival Orchestra“ şi dirijorul de Cristian Lupeş care au oferit publicului un program cu lucrări care apar pentru prima dată pe afişele Festivalului „Enescu“, aşa cum a ţinut să sublinieze managerul orchestrei, Alexandru Boeru. E vorba de uvertura „The School for Scandal“ de Samuel Barber, cântată în primă audiţie în România, de celebra „Rapsody in Blue“ de George Gershwin şi de lucrarea „Planetele“ de Gustav Holst, prezentată într-o formulă originală şi incitantă de spectacol, cu proiecţii video pe fundal, rolul naratorului revenindu-i actorului Marcel Iureş. Programul a inclus şi celebrul „Moment muzical“, o piesă pentru pian şi orchestră compusă de Nicolae Kirculescu, cunoscută publicului din genericul emisiunii „Teleenciclopedia“. Solista serii a fost tânăra pianistă Angelica Postu care, anul trecut, şi-a finalizat studiile de master la Conservatorul din Bruxelles, în prezent specializându-se la Universi-tatea de Arte din Berlin.

Toate aceste concerte încep la ora 19.30, fiind precedate de recitalurile elevilor de la şcolile de muzică. Printre foarte tinerii muzicieni care au păşit cu dezinvoltură pe scenă, a fost şi pianista Kira Frolu care a interpretat „Romanţă“ şi „Scherzino“ din „Carnavalul de la Viena“ de Robert Schumann, şi prima parte din Sonata nr. 16 de Beethoven. „M-am simţit absolut minunat, mi-a plăcut foarte mult atmosfera, oamenii au fost foarte încurajatori, pianul a fost foarte bun, sunt foarte încântată“ a declarat, la finalul recitalului său, Kira Frolu.

„Dansul Spiriduşilor“

„Deja după aceste prime trei seri s-au remarcat nişte vârfuri, e vorba de tineri care trebuie susţinuţi pentru a evolua în continuare în pregătirea şi cariera lor ulterioară“ a afirmat doamna profesoară Mihaela Tomescu, care coordonează Fundaţia Culturală „Remember Enescu“.

O surpriză foarte plăcută a fost şi tânăra violonistă Zhibek Mussurgaliyeva care a susţinut un recital, fiind acompaniată la pian de Verona Maier. Programul a inclus partea a treia „La Campanella“ din concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Paganini, sonata pentru vioară şi pian „Mormântul“ de Locatelli şi piesa „Dansul Spiriduşilor“ de Bazzini. „Este o foarte tânără violonistă care, ca toţi tinerii, se bucură că poate cânta la instrumentul pe care îl iubeşte foarte mult şi pe care-l mânuieşte cu multă virtuozitate, dar, în acelaşi timp, a învăţat să-l facă şi să vorbească. Are doar 16 ani, învaţă la Stana în Kazahstan şi mi-a făcut o mare plăcere să văd un om foarte receptiv, extrem de aplecat spre colaborare şi care promite foarte mult“, a afirmat Verona Maier la finalul recitalului susţinut de Zhibek Mussurgaliyeva. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online