Zgonea trage linie: „De când suntem în UE, e cel mai prolific an pentru Camera Deputaţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că 2013 a fost cel mai prolific an de la intrarea în UE pentru imaginea Camerei Deputaţilor.

„Probabil că, de când suntem în Uniunea Europeană, este cel mai prolific an pe care l-am avut. Nu vreau să spun cine este la guvernare, cine este în opoziţie, nu contează acest lucru“, a apreciat Valeriu Zgonea.

Şeful deputaţilor spune că imaginea Parlamentului a cunoscut o îmbunătăţire. „A fost un an foarte bun, pentru că am reuşit să schimbăm o percepţie publică privind activitatea Parlamentului şi multe lucruri pe care le-am votat, inclusiv cu voturile colegilor din opoziţie, au fost remarcate şi în plan internaţional. Cred că această clasă politică, deşi este mai mare, este mai matură şi îşi înţelege mai bine rolul decât în ultimii ani“, a spus Zgonea.

Mai marele deputaţilor spune că celelalte Parlamente au apreciat progresul înregistrat de Legislativul român. „După zece ani, preşedinţi de parlamente la a căror uşă am bătut în ultimii 24 de ani au venit în România şi au recunoscut că acesta este un parlament democratic, un parlament care votează legi, bune sau rele, istoria ne judecă, dar sunt onorat că sunt coleg cu dumneavoastră“, a adăugat liderul deputaţilor.

Zgonea a mai spus că este pentru prima dată când Statutul deputaţilor şi senatorilor, de la Revoluţie încoace, taie o parte din privilegiile, aşa-zisele privilegii prezentate de mass-media, pentru parlamentar.

 Pe aceeaşi temă:

Ponta: „Antonescu şi-a minţit colegii. Mi-a propus să dăm OUG pe amnistie“. Antonescu: Ponta şi-a luat îndrăzneala de a mă face mincinos. Nu-i permit

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa BPN al PSD, că liderul PNL Crin Antonescu „şi-a minţit colegii“ când le-a spus că nu a fost de acord cu votarea Legii amnistiei. Replica lui Antonescu avenit imediat: „Nu-i permit să mă facă mincinos. Nu am fost dovedit vreodată mincinos, spre deosebire de alţii“.

Ponta: „Oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi aliaţii UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut accces, că oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi de la aliaţii UNPR şi PC şi a adăugat că: „Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“.

Legea amnistiei, amânată pentru 1 februarie. Zgonea: Nu renunţăm la noul Cod Penal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că au fost amânate modificările Codului Penal şi promovarea Legii amnistiei, iar acestea vor fi în dezbatere publică până la 1 februarie 2014.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul