Zgonea o laudă pe Laura Codruţa Kovesi: Suntem un model în regiune pentru combaterea corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Valeriu Zgonea şi Laura Codruţa Kovesi. FOTO Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a vorbit, în cadrul Adunării Generale a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), despre progresele pe care le-a înregistrat România în lupta anticorupţie şi consolidarea ststului de drept.

„România a fost şi este pentru cooperarea inter-regională, pentru o contribuţie importantă în consolidarea climatului de securitate şi stabilitate pe continentul european şi în zona Mării Negre. În ultimii 25 de ani, democraţia noastră a atins un nivel de maturitate, sistemul judiciar, statul de drept sunt respectate în România. Astăzi suntem un model în regiune pentru protecţia minorităţilor naţionale, pentru drepturile omului, pentru combaterea corupţiei, pentru consolidarea statului de drept şi a instituţiilor, pentru a construi românilor şi vecinilor o zonă în care să poată trăi în securitate şi în prosperitate“, a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, în deschiderea celei de-a 46-a Adunări Generale a Cooperării Economice a Mării Negre, organizate cu ocazia încheierii preşedinţiei române a APCEMN, potrivit Agerpress.

Evenimentul are ca temă principală „'Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în regiunea CEMN: implicarea parlamentară'“ şi se desfăşoară sub patronajul Senatului României, care exercită preşedinţia APCEMN în perioada iunie — noiembrie 2015.

Călin Popescu Tăriceanu este şi preşedintele în exerciţiu al organizaţiei. Preşedintele Senatului va preda, vineri, preşedinţia APCEMN Federaţiei Ruse.

Preşedintele Dumei de Stat Serghei Narîşkin urmează să efectueze vineri o vizită de lucru în România, unde va susţine şi o alocuţine.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete