Vot în Camera Deputaţilor: Nicolae Păun poate fi arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii vor dezbate şi vor da votul pentru solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării lui Nicolae Păun, miercuri, în jurul orei 12.00, parlamentar acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri şi spălare de bani.

UPDATE  Solicitarea DNA a fost aprobată: 165 de voturi pentru, 86 împotrivă. 

UPDATE Cu toate că Zgonea anunţase că în sală sunt prezenţi 202 deputaţi, numărul celor prezenţi este 261, potrivit unor surse parlamentare.

UPDATE Nicolae Păun nu este prezent în sală nici de această dată.

UPDATE Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că sunt 202 deputaţi prezenţi, fiind astfel realizat cvorumul (minim 181 de deputaţi) de şedinţă. 

În urmă cu o săptămână Păun a fost salvat de la încuviinţarea arestării tocmai de inexistenţa unui cvorum de şedinţă.

UPDATE Votul referitor la solicitarea DNA pentru încuviinţarea arestării deputatului NIcolae Păun a fost decalat cu aproape o oră şi jumătate din cauza neînţelegerilor între social-democraţi, sprijiniţi de UNPR şi ALDE, şi liberali în ceea ce priveşte revenirea cu vot asupra unor iniţiative legislative adoptate sau respinse săptămâna trecută, când sistemul eletronic de vot le-a pus probleme parlamentarilor. 


Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, în urmă cu o săptămână, favorabil solicitarea DNA de reţinere şi arestare a deputatului Nicolae Păun, acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri şi spălare de bani. 

Parlamentarii au încuviinţat cererea DNA de reţinere a lui Păun, însă în momentul în care s-a încercat începerea votului pentru cererea DNA de încuviinţare a arestării cei care conduceau şedinţa de plen au sesizat că nu mai exista cvorum. 

Potrivit unei interceptări din dosar, Păun spunea că îi va da două cuţite în gât procurorului care face cazul.

„Mădălin Voicu: Bine, băi, dar ce avem noi de ascuns? Am făcut ceva?

Nicolae Păun: Nu avem nimic de ascuns ...[foloseşte cuvinte obscene-n.n]...Auzi, măi? Fac câţiva ani de viaţă, de pârnaie, da’ să moară copiii mei, când ies afară, dacă nu, dau două cuţite în gât la procurori şi mă p.. pe ei…….

Nicolae Păun: Bă, auzi? Tu n-ai trăit în anii 60, Mădă, cum eşti acum. Când ţi-am spus eu din primăvară: mă, vezi că ăştia sunt pe noi.

Mădălin Voicu: Bine, bă, şi ce să ne facă? Eu nu am afaceri, n-am combinaţii, n-am şmecherii………

Nicolae Păun: Păi pe tine nu, dar pe mine mă face!“, spunea Păun. 

Pentru aceste afirmaţii Păun şi-a cerut scuze publice, marţi, spunând că erau vorbe spuse la supărare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie