Vot decisiv în Senat. Judecătorii CCR vor avea o imunitate mai mare ca a parlamentarilor. Legea merge la Iohannis pentru promulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatul României. FOTO Inquam Photos

Propunerea legislativă  prin care judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) ar urma să beneficieze de imunitate sporită a fost adoptată de Senat, cu 81 voturi „pentru”, 19 voturi “împotrivă” şi patru abţineri. Astfel, judecătorii CCR nu mai pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată, decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR.

„Judecătorii Curţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză”, este una din prevederile principale ale proiectului de lege prin care judecătorii CCR ajung să aibă o imunitate mai mare ca parlamentarilor. 

De asemenea, senatorii jurişti au mai stabilit că judecătorii CCR cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani beneficiază la limita de vârstă de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară.

„Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o depăşi”, mai prevede legea.

Senatorii jurişti au eliminat posibilitatea cumulării pensiei de serviciu cu alte venituri de către judecătorii CCR. „La încetarea mandatului, ca urmare a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia netă a şase luni de activitate”, a stabilit Comisia juridică a Senatului. Senatul este for decizional, după ce în luna aprilie Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate