Vlad Nistor , candidatul cu opt apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul universitar Vlad Nistor, candidat USL pentru un post de senator într-un colegiu din Bucureşti, deţine, integral sau parţial, opt apartamente, o casă de vacanţă şi un spaţiu comercial în Bucureşti, Constanţa sau Buşteni, potrivit declaraţiei de avere depuse la BEM.

Dintre aceste imobile, doar casa de vacanţă a fost construită, iar un apartament a fost cumpărat în proporţie de 50%, restul imobilelor provenind din moşteniri sau retrocedări, conform declaraţiei de avere obţinute de Mediafax.

Nistor deţine în Bucureşti, ca titular, două apartamente, unul de 200 de metri pătraţi şi altul de 60 de metri pătraţi, provenite din retrocedare, partaj voluntar sau cumpărare.

La Buşteni are, în co-proprietate cu soţia, o casă de vacanţă de 120 de metri pătraţi.

În Constanţa deţine o cotă parte de 7/8 dintr-un apartament de 220 de metri pătraţi, o cotă de 7/24 dintr-un apartament de 220 de metri pătraţi, o cotă de 7/8 dintr-un apartament de 56 de metri pătraţi, o cotă de 7/24 dintr-un apartament de 76 de metri pătraţi, o cotă de 7/8 dintr-un apartament de 133 de metri pătraţi, o cotă de 7/24 dintr-un spaţiu comercial de 200 de metri pătraţi şi o cotă de 3/16 dintr-un apartament de 80 de metri pătraţi.

El mai deţine o cotă de 7/8 dintr-un teren de 50 de hectare în Tulcea provenit dintr-o moştenire/retrocedare, dar şi o cotă de 7/32 dintr-un teren intravilan de 850 de metri pătraţi, având aceeaşi provenienţă.

Candidatul USL are un autoturism Mitsubishi Lancer, cumpărat în 2011.De asemenea, el deţine obiecte de artă neevaluate de specialişti, cele mai multe moştenite după moartea tatălui şi apoi a mătuşii, estimate la 40.000 de Euro.

Nistor nu menţionează în declaraţia de avere plasamente, investiţii sau datorii.

El a încasat, în ultimul an fiscal, un venit de 140.506 lei de la Universitatea Bucureşti, în calitate de profesor universitar şi manager proiect.

Nistor este preşedintele Institutului liberal I.C. Brătianu, el fiind, totodată, membru fondator al Asociaţiei profesorilor de istorie şi al Asociaţiei profesioniştilor în comunicare politică, fiind şi membru al Societăţii de studii clasice.

Mai multe pentru tine:
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor