Viorel Ştefan, despre întâlnirea de la Cotroceni pe tema bugetului: Un lucru poate fi mare sau mic, dar depinde cu ce-l compari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a prezentat, într-o intervenţie la Antena 3, modul cum a decurs discuţia de marţi, pe tema bugetului, între el, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.

Viorel Ştefan a povestit, în intervenţia sa, că Guvernul şi preşedintele au privit lucrurile „din alt unghi“. „Sigur, domnul Klaus Iohannis şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu cifrele din buget, scenariul pe care a fost construit, proiecţia veniturilor, a cheltuielilor. Numai că, eu am încercat să spun că un lucru poate fi mare sau mic dar depinde cu ce-l compari. Dacă comparăm veniturile din proiecţia pe 2017 cu cele din bugetul pe 2016 sigur că par a fi mai mari. Mai ales că pe partea de fonduri europene nu s-au realizat venituri”, a povestit ministrul Finanţelor la Antena 3. 

„În acest an suntem decişi ca să realizăm venituri consistente pe partea de fonduri europene. Dacă vorbim de veniturile pe care le va furniza economia românească în bugetul pe 2017 de asemenea, în măsura în care nu se întârzie foarte mult intrarea în vigoare a bugetului şi tot programul nostru de guvernare va avea suport financiar, atunci vor fi şi mai multe venituri produse în economie care vor alimenta bugetul. Dacă aceste două lucruri se întâmplă, veniturile noastre par a fi foarte realiste”, a completat ministrul. 

Întâlnirea pe care şeful statului, Klaus Iohannis, a avut-o cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, nu l-a convins pe liderul de la Palatul Cotroceni să promulge Legea bugetului de stat pe anul 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. „Am avut această discuţie astăzi cu Prim-ministrul şi Ministrul Finanţelor.Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari“, a declarat Iohannis după întâlnirea cu cei doi membri ai Guvernului. 

Totodată, şeful statului a avertizat că aşa cum e construit bugetul va fi depăşit deficitul maxim de 3%, aşa cum a e prevăzut în Tratatul de Maastricht, document care setează regulile pentru deficitele bugetare şi nivelul datoriei publice. „Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la aşa-numitele credite de angajament. Sunt credite de angajament prevăzute, în sume de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori“, a mai spus liderul de la Palatul Cotroceni.

În concluzie, Iohannis a subliniat că el şi echipa sa vor analiza şi mai atent cele două bugete, ajuns la Palatul Cotroceni luni, şi apoi se vor pronunţa public asupra promulgării sau retrimiterii lor în Parlament. Potrivit Constituţiei, promulgarea legii se face în maxim 20 zile de primirea ei, adică pe 4 martie. Însă, dacă retrimite legiile în Parlament, adoptarea acestora ar putea avea loc cel mai repede în a doua parte a lunii martie. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute