Violeta Alexandru, despre şomajul tehnic pentru bugetari: Nu poţi să primeşti aceiaşi bani pentru o activitate redusă. Unii aproape au fugit din instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Alexandru, ministrul Muncii. FOTO Sever Gheorghe

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, la Adevărul Live, de ce a susţinut şomajul tehnic pentru bugetari şi a critiat faptul că o parte dintre bugetari au urmărit să fie şi în siguranţă, dar în acelaşi timp să primească şi tot salariul, dar fără a munci la nivelul normal.

„În primul rând, vreau să ştiţi că eu rămân la părerea pe care am avut-o şi atunci. E adevărat că situaţia s-a schimbat. În momentul în care am simţit nevoia acestei reglementări avea loc o descreştere a activităţii, inclusiv la Casele de Pensii.  Scăzuse aproape de tot activitatea. Se răspundea prin e-mail, dar toate semnalele pe care le aveam nu mă încurajau să cred acest lucru.În momentul în care a fost propusă măsura răspundea unei realităţi. A fost un moment în perioada acestei crize în care oamenii aproape au fugit din instituţiile publice, asumat sau nu. Probabil e că eu nu pot, iar dacă acest lucru mă face impopulară, îmi asum, nu pot să trec cu vederea să primeşti aceiaşi bani, mai ales când e vorba de bani publici, pentru o activitate vădit redusă. Nu am nimic cu nimeni. Şi înţeleg uman că vrei să te protejezi şi că ai o stare de tensiune şi nu ştii ce se întmplă. Problema e să înţelegi că nu poţi să fii cu pretenţii să fii plătit la fel din moment ce nu lucrezi sau vrei să stai acasă pentru a putea fi în condiţii de siguranţă”, a  declarat Ministrul Muncii la „Adevărul Live”. 

Violeta Alexandru a precizat că ar fi vrut să fie dat un semn al solidarităţii între categoriile socio-profesionale. „Pe de altă parte, eu empatizez. Eu empatizez foarte mult cu toate mesajele pe care le primesc. Nu e vorba că cineva m-a băgat într-o stare de manipulare. Sunt un om echilibrat. Mesajele disperate ale unor oameni din sectorul privat care au avut viaţa dată peste cap. Iar eu aveam în faţă realitatea unei administraţii care aproape nu mai lucra deloc, dar plata trebuia să se facă. Situaţa m-a pus în faţa următoarelor opţiuni: nu e normal ca pentru unii viaţa să devină calvar peste noapte, iar pentru unii comodă. Undeva trebuie să ne întâlnim, că de aceea avem o neînţelegere între sistemul public şi cel privat”, a completat Violeta Alexandru. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate