VIDEO Creşterile salariale pentru medici şi profesori, adoptate cu scandal. În sala de plen nu erau suficienţi deputaţi. PNL: PSD fură! Dovezi incontestabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care prevede creşteri salariale în educaţie şi sănătate a a fost adoptat cu 184 de voturi „pentru“ şi o abţinere. Liberalii au ieşit din sală, iar după adoptarea iniţiativei au contestat votul. Argumentul acestora e că în sala de plen nu erau suficienţi deputaţi pentru a asigura cvorumul de şedinţă.

UPDATE Reacţia lui Dragnea: „Habar nu am ce arată liberalii. Au imagini, să conteste votul. Cei care au condus Camera sa raspundă. Sa o ia şi pe Roberta Anastase cu ei. Dacă se fac cercetări, să se facă la pachet. Nu a existat vreun ordin ca o lege să treacă oricum“, a afirmat liderul PSD. 

UPDATE LIberalii contestă votul de astăzi. „PSD fură! Acestea sunt dovezile incontestabile ale faptului că PSD nu ştie să facă altfel de politică în România decât încălcând legile în Parlamentul României. Votul din Camera Deputaţilor asupra Legii privind majorările salariale în educaţie şi sănătate a fost VICIAT prin minciună. PSD a minţit că are suficienţi oameni în sală pentru a vota legea, anunţând o prezenţă de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168“, susţin liberalii care au postat pe pagina de Facebook a partidului mai multe fotografii cu cei prezenţi în sală.

FOTO Facebook PNL

UPDATE Doar 153 de parlamentari se aflau în sala de plen a Camerei Deputaţilor la votul final în care a fost adoptată Legea de aprobare a OUG privind majorările salariale, sub numărul de 177 necesar cvorumului de şedinţă şi sub numărul de 185, anunţat oficial odată cu votul final, potrivit înregistrării video realizate de News.ro imediat după anunţarea rezultatului.

UPDATE Alina Gorghiu, preşedinte PNL: Iniţiativa este ilegală. Cred că este o lege care va suferi un atac la CCR, pentru că precedentele sunt foarte clare. Suntem obligaţi să respectăn nu doar nevoie de efort bugetar, ci şi nevoie de echitate socială. Cei care au acum salarii mari în educaţie vor avea salarii mult mai mari, iar cei care intră în sistem vor avea salarii mici. Beneficiază doar anumite sectoare de bugetari, în defavoarea altora. Normal era să lăsămn ordonanţa dată de Guvern.

UPDATE 184 pentru şi unul care nu şi-a exprimt votul. Legea a trecut. „Votul continuă pentru celelalte. Mulţumesc Sanitas“, a afirmat după votarea acestii proiect Florin Iordache. 

UPDATE Marton Arpad, unul dintre liderii UDMR, i-a dat dreptate lui Pâslaru şi a recunoscut faptul că legea îi favorizează tot pe cei cu salarii mari. Însă, deputatul UDMR a anunţat că partidul său va vota legea aşa cum e susţinută ea de PSD şi ALDE. 

UPDATE Liviu Dragnea, liderul PSD: Nu e bine să minţi,. De asemenea, nu e bine să dezinformezi. Vreau să vă anun public că Parlamentul nu va mai sta spectator. 

Vreau să vă anunţ public că Parlamentul nu va mai sta spectator. În art. 404 din Codul penal se prevede: comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Asta nu este o ameninţare, este doar o avertizare"

Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege. Legea responsabilităţii se referă la interzicerea Guvernului de a adopta acte cu 180 de zile înainte de alegeri. Guvernul Dacian Cuza, pardon, Cioloş. Am rămas cu Cuza după mitingul de aseară. (...)Treziţi-vă! Nu mai ţineţi banii necheltuiţi Medicii şi profesorii nu sunt nici pomanagii, nici trântori!

UPDATE Liberalii au ieşit din sală pentru a nu trece legea. Aceasta lege e organică, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă votul a jumătate plus unul din numărul total de deputaţi

UPDATE Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru:  O lege e bună doar dacă poate fi susţinută financiar. Această lege are un cost mult prea mare. Calculele făcute ne arată că pentru creşterea salariilor pentru următorii cinci ani avem 14 miliarde de lei. Asta până în 2021. Avem lucruri ascunse în grile. La farmaciştii primari le cresc salariile cu 53%. Se referă la contabili care au creşteri de 63%, directori de şcoli care au salarii mai mari. Unii dintre dumneavoastră mă întrebau dece mă lupt cu atât de mare convingere în comisie. Răspunsul meu era şi este: pentru că sunt banii oamenilor. Lor le vindem această iluzie pe care în prag de alegeri e ilegal să o promovăm. Fac un apel la dumneavoastră de a nu păcăli oameni din ţară. 

Asemenea cum am făcut în cazul pensiilor speciale, asemenea cum am făcut în cazul oricăror măsuri care au un impact care nu poate fi suportabil, este de datoria Guvernului să se adreseze forului care poate decide aceste conflicte între puterile în stat, să ni se spună de către Curtea Constituţională dacă este sau nu constituţională să adopţi un astfel de pachet fără să indici resursele deloc


Conform proiectului, aplicarea modificărilor decise de comisiile de specialitate determină creşteri salariale care, în cazul unui director de unitate de asistenţă socială pot ajunge până la 54%, de la 4.212 lei la 6.498 de lei, în cazul unui asistent social ar putea fi de 38% de la 2.382 de lei la 3.297 de lei, în timp ce pentru salariul unui psiholog stagiar în aceeaşi unitate nivelul creşterii este de 6%, ceea ce reprezintă mai puţin de 100 de lei, potrivit News.ro

În cazul unui director de program de rezidenţiat, creşterea este de 12,5%, iar salariul unui medic coordonator de substaţie la serviciul de ambulanţă ar creşte cu 10%.

Cel mai mare impact bugetar al modificărilor salariale decise de comisiile parlamentare de specialite pentru personalul din educaţie şi din sănătate, de 2,9 miliarde de lei, îl au majorările cu o medie de 15% ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate, inclusv cel administrativ, de la 1 decembrie 2016 (1,1 miliarde de lei) şi pentru personalul din învăţământ, de la 1 ianuarie 2017 (1,8 miliarde de lei).

Pe locul al treilea ca impact bugetar se află sporurile calculate ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială, cu un impact de 1,4 miliarde de lei asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.

Conform unui document obţinut de News.ro, decizia comisiilor implică şi majorarea salariilor de bază pentru personalul din asistenţa socială, în medie cu 15%, de la 1 decembrie 2016, impactul bugetar fiind de 292, 31 milioane de lei.

„Pe cale de consecinţă, această decizie va genera şi modificări ale salariilor personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene si din cadrul direcţiilor judeţene de sănătate publică, salarii care reprezintă 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Natională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă costuri de 231,27, milioane de lei“, menţionează jurnaliştii de la News.ro