VIDEO Băsescu: Ponta şi Antonescu sunt ca doi bebeluşi. Nu voi ezita să-mi retrag semnătura de pe un acord care a rămas gol
0Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, în care a făcut o trecere în revistă a punctelor cuprinse în acordul de colaborare încheiat cu Victor Ponta şi pe care premierul le-a încălcat.
Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:
O sa încep cu şedinţa CSM. Felicit CSM pentru promtitudinea cu care a răspuns la solicitarea unui procuror DNA de a-i se apăra reputaţia. Asta înseamnă că politicul nu poate face tot ce vrea.
Al doilea lucru e legat de acordul de colaborare pe care unii abia acum îl descoperă, inclusiv CSM. Ce cuprinde acest acord? Am transmis CSM acest acord.
Mulţi se întreabă de ce a fost necesar acest acord. Vă aduceţi aminte reacţia cancelariilor occidentale din vara lui 2012. Din păcate pentru România, actorii principali ai loviturii de stat, Ponta şi Antonescu, au câştigat zdrobitor alegerile din 2012. Ca om politic cu experienţă am înţeles ce înseamnă acest lucru: un blocaj pe termen mediu şi lung al relaţiilor României cu alte state.
Vă asigur că propunerea acestui pact nu a venit de la nicio cancelarie, nici de la Haga, nici de la Bruxelles, ci a fost o idee a mea şi a consilierilor care îşi puneau problema cum facem ca România să rămână cu uşa deschisă după instalarea acestei puteri. Am găsit această soluţie. Ca atare, România a optat ca primii oameni în stat să fie responsabili şi de lovitura de stat din 2012. Şi atunci am considerat necesar să întind o mână nu lor, ci României.
Ponta şi Antonescu sunt ca doi bebeluşi în ceea ce priveşte funcţionarea unui stat democrat. Crin Antonescu este profund nefrecventabil. Aşa ar fi rămas şi Victor Ponta dacă nu semna acest acord. Aceşti oameni nu vor respecta nici Constituţia, nici legile. La fel cum nu au respectat când au pus în practică lovitura de stat eşuată din vara lui 2012.
Sunt foarte multe domenii în care cele două segmente ale puterii executive (preşedinte şi Guvern) au atribuţiuni: decorare, avansarea la gradul de general, numirea în funcţii de conducere în Parchete, numirea ambasadorilor. În toate aceste situaţii, propunerea pleacă de undeva de la Executiv şi au un parcurs intermediar sau vin direct la preşedinte, pentru materializarea acestor propuneri, prin decret.
Într-un astfel de proces, dacă există rea-credinţă, fiecare îl poate bloca pe celălalt. De aceea, am convenit un mecanism: acolo unde preeminenţa deciziei e la preşedinte, prevalează punctul de vedere al preşedintelui, dacă sunt dispute. Aceasta este şi situaţia în cazul procurorilor. Trebuia făcută o consultare de către ministrul Justiţiei, care făcea propuneri către CSM şi să ajungă la mine.
Traian Băsescu: ”Antonescu este profund nefrecventabil”
Am susţinut fără rezerve ideea ca executivul să fie eliminat din acest proces. Aşa cum este în numirile de la Curtea Supremă, CSM să facă propunerile preşedintelui. Nu ştiu de ce se bagă premierul. Era mult mai bine şi mai corect ca ministrul Justiţiei să nu execute ordinul prim-ministrului, ci să mă întrebe pe mine. Şi aş fi avut o singură întrebare: ai ţinut cont de părerea şefului instituţiei respective? Pentru că în regulamentul de funcţionare a DNA este obligatoriu ca procurorul şef al DNA să fie consultat. Şeful instituţiei este cel care lucrează cu procurorul respectiv şi trebuie să aibă un rol în desemnarea lui. Această prevedere legată de preeminenţa decidentului final are rolul să deblocheze lucrurile. Până la acest incident a funcţionat perfect.
Despre deplasările lui Victor Ponta în străinătate
Acordul obligă la consultarea preşedintelui la orice deplasare atât la consiliul Uniunii Europene, cât şi în deplasările individuale ale miniştrilor. Nu a respectat niciodată guvernul această prevedere. Nu a solicitat un mandat ca să trimită miniştrii la Consiliul Uniunii Europene. Singura deplasare înaintea căreia am stabilit mandatul este cea în Germania.
În toate deplasările, Ponta a plecat fără mandat. Domnul Ponta a ţinut să se ducă în Azerbaijan. Rezultatul: am pierdut Nabucco. A ţinut să meargă în Kazahstan. Rezultatul: a cedat circa 400 de milioane de dolari din datoria Rompetrol faţă de România. În vizita la Arcul de Triumf am obţinut o extraordinară susţinere pe Schengen. A venit că vrea să se ducă la Consiliul European pe Energie în luna mai. A avut mandat să susţină Nabucco în consiliu. A susţinut Nabucco, dar nu a ştiut cum să fie introdus în Consiliu.
I-am dat mandat şi s-a întors cum s-a dus: adică s-a plimbat cu avionul. Nu e puţin să te dai cu avionul pe banii lui Ghiţă (n.r. Sebastian Ghiţă).
Nu vă mai amintesc cum le dădea el independenţă celor din Kosovo, când România are o poziţie legată de interesul nostru privind Transnistria.
Nu mai vorbim de poziţia pe Siria, unde era cel care condamna şi declara guvernul sirian ilegitim, criminal. Şi astăzi SUA şi Rusia stau la masă cu acel guvern.
Ca să nu fie dubiu, uitaţi-vă la Decizia 784 din 2012 a CCR. Singurul care poate angaja România la nivel de stat este preşedintele României.
Îngrijorarea mea majoră este legată de nerespectarea acordului. V-am prezentat ieri că a devenit parte a MCV. Cancelariile l-au luat foarte în serios. Pe justiţie şi statul de drept nu voi face nicio concesie, pentru că împreună am semnat. Ar fi dramatic să facem paşi înapoi să revenim la vremea Stănoiu, Năstase. Şi aşa cei doi lideri, Antonescu şi Ponta, au reuşit să decredibilizeze atribuţiile statului român.
Limbajul dublu este catastrofal pentru România şi occidentalii îl sesizează. Nu poţi spune una la Berlin şi alta când ieşi cu Dragnea de mână după ce procuorrii au înaintat dosarul către instanţă.
Ponta, un Oprescu de mai proastă calitate
Nu mi voi menţine semnătura pe un acord pe care împreună să minţim partenerii. Mi-am câştigat prestigiu că ce spun fac. Nu pot sta în remorca unui mitoman cum e Ponta şi să fim etichetaţi la fel. Omul acesta zâmbeşte râde, e un Oprescu de mai proastă calitate. Măcar Oprescu are mai mult umor. Nici ală nu face nimic şi face şmecherii. La fel şi Ponta, numai că el nu e de pe malul Dâmboviţei.
Când voi decide să-mi ridic semnătura de pe acest acord o voi face cu toată convingere şi invocând public de ce. Poate şi el are să-mi reproşeze încâlcări ale acestui acord. Dar m-a ferit să le încalc pentru că îi ştiu valoarea.
Despre MCV
Este foarte clar că Justiţia şi-a făcut treaba şi nu va avea, dacă nu se întâmplă nimic până în decembrie, nu va avea observaţii. Cred eu că vor fi rezultate pozitive. Rău va fi la respectarea statului de drept de către Guvern şi Parlament. Guvernul prin multitudinea de OUG nejustificate, iar Parlamentul prin poziţiile faţă de orice solicitare de ridicare a imunităţii. Ieri m-am păcălit aflând că Varujan a demisionat din Guvern. Este un act de profundă laşitate.
În 1996, în primăvară, am demisionat din Parlament pentru că eram acuzat de ilegalităţi cu privire la vânzarea unei nave. Când eram primar m-am pus la dispoziţia organelor de anchetă. Astăzi vedem un Varuijan Vosganian care şi-ar fi dat şi zece funcţii de miniştri numai să nu-şi piardă imunitatea.
Despre Dosarul referendumului
Am citit o parte din rechizitoriu şi-l voi citi integral până mâine pentru că reprezintă o epopee a furtului din campanie. Cu acelaşi mecanism au mai furat o dată în 2009 la alegerile prezidenţiale. PSD a utilizat exact acelaşi mecanism de furt. Şi în 2009 am ştiu că s-a întâmplat acest lucru şi atunci, ca şi la refrrendumul din 2012, am avut un singur reprezentat în secţii. Ştiu că şi atunci au fraudat masiv votul.
Este un dosar care îmbracă şi ne face o poză a celui mai importat act politic dintr-un stat democratic: alegerile. ele dau susţinerea statului democratic prin alegerile libere.
Este important să luăm acel rechizitoriu şi să vedem ce măsuri de siguranţă putem lua pentru ca aceste fraude să nu mai aibă loc.
Despre CFR Marfă
Fac apel la Guvern să nu se joace cu CFR Marfă. să nu se joace cu modificarea continuă a condiţiilor în care GFR să nu achite. Opriţi-vă, pentru că este ilegal.
Nu vreau să-l supăr pe domnul Ghiţă, care va sări să-şi apere partenerul care întâmplător a suplimentat cu vreo 30 milioanwe euro bugetul pentru securizarea frontierei, mă rog asta e altă socoteală. Şi poate e bine că dl. premier să aibă în vedere că nu e bine să-ţi legi de picioare un Ghiţă