Victor Ponta: „Udrea este adevăratul prim ministru al României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, este de părere că Elena Udrea este adevăratul premier al României şi de aceea americanii se interesează de relaţiile acesteia.

Ponta a comentat, pe blogul personal, ultimele informaţii despre România oferită de către WikiLeaks, precizând că Elena Udrea este cea mai importantă persoană din jurul lui Traian Băsescu. „Elena Udrea crede că noi credem că toţi americanii, până la Hillary şi Obama, sunt foarte curioşi ce relaţii intime are Dna. Udrea şi cu cine! Nici vorbă de aşa ceva, ar fi prea vulgar şi prea jenant. De fapt, americanii vor să ştie cine este de fapt Elena Udrea, pentru că ei ştiu foarte bine că în acest moment doamna respectivă este adevăratul Prim Ministru al României, adevăratul preşedinte al partidului de guvernare şi cam adevăratul decident din spatele preşedintelui ţării. Din acest motiv sunt aşa de interesaţi, iar modul în care a ajuns Dna. Udrea la această uriaşă putere îi preocupă, deoarece e greu să vezi ceva similitudini între cariera Dnei. Merkel, de exemplu, sau a Dilmei Rouseff şi cea a personajului nostru local", a spus Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite