Victor Ponta: „Tökés a ajuns vicepreşedintele PE cu votul Monicăi Macovei, al lui Cristi Preda. Îmi dau ei mie lecţii de patriotism?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a discutat duminică seara despre mitingul organizat la Târgu-Mureş şi a afirmat că europarlamentarul László Tökés “e supărat că a pierdut alegerile”, deoarece “toată lumea a votat cu UDMR”. El a subliniat că nu trebuie uitat faptul că Tökés “a ajuns vicepreşedintele PE cu votul Monicăi Macovei, al lui Cristi Preda, al Elenei Băsescu”.

“A vorbit în limba română? E un pas înainte, deci poate să vorbească şi în limba română. Rar, e adevărat”, l-a ironizat Ponta pe Tökés , în cursul unei emisiuni difuzate de Antena 3. 

Întrebat dacă există informaţii referitoare la numărul maghiarilor din România, respectiv la cel al maghiarilor din Ungaria care au participat la mitingul de la Tg. Mureş, premierul a răspuns că “au dorit să fie mai mulţi cei din Ungaria” şi a apreciat faptul că UDMR nu a intervenit în această chestiune.

“Vreau să apreciez faptul că liderii UDMR au anunţat că nu participă la aceste manifestări. Ei sunt cei care au fost votaţi să reprezinte comunitatea maghiară şi ei ştiu că nu prin forţă şi extremism obţin drepturi, ci în stilul UDMR : mai o negociere, mai un pas înainte.

Eu am fost la Budapesta, la Congresul Partidului Socialist Maghiar şi acolo au fost 10.000 de oameni cărora le-am spus că sunt două variante. Una este cea de negociere, dialog şi asta e varianta în care eu cred. La un moment dat, vorbim mai apăsat, dar mergem pe ideea de negociere şi de a înţelege că nu avem nevoie de confruntări.A doua variantă, îmbrăţişată de domnul Tökés  şi de alţi lideri din Ungaria, este varianta confruntării, a extremismului. Or, asta nu va funcţiona niciodată şi în niciun fel. 

Mă bucur că nu a fost azi niciun fel de incident. La un moment dat, erau temeri că va fi o contramanifestaţie. Cu forţa şi cu bătut cu pumnul în masă în genul lui Tökés nu se obţine absolut nimic. Dacă vorbim despre ce înseamnă procesul de regionalizare, despre faptul că cei care locuiesc în Harghita, Covasna, trebuie să aibă aceleaşi drepturi, lucrul ăsta se poate face”.

Întrebat cum vede chestiunea steagurilor Ţinutului Secuiesc arborate pe instituţiile publice româneşti, Victor Ponta a răspuns că “pe instituţiile reprezentând Guvernul central şi autorităţile centrale trebuie arborat doar steagul României şi al Uniunii Europene”.

“Cred că pe instituţiile reprezentând Guvernul central şi autorităţile centrale trebuie arborat doar steagul României şi al UE şi cred că e un lucru pe care îl respectă toată lumea în Europa. Dacă găsim o soluţie în care fiecare autoritate locală vrea un semn local – că are şi Teleormanul, are şi Harghita – nu văd o problemă. Oricum, am înţeles că doar 500 de persoane s-au declarat secui la recensământ. Restul s-au declarat maghiari”, a explicat Victor Ponta. 

“Tokes e supărat că a pierdut alegerile, că toţi maghiarii au votat cu UDMR, nu cu el. Cred că trebuie să fim mult mai inteligenţi decât dânsul, dar nu uitaţi că a ajuns vicepreşedintele PE cu votul Monicăi Macovei, al lui Cristi Preda, al Elenei Băsescu. Îmi dau ei mie lecţii de patriotism ? Păi ei l-au votat”.
Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică