Victor Ponta, schimb de replici tăioase cu Traian Băsescu: „După şase seara, culcaţi-vă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele partidului PRO România, Victor Ponta, a avut un schimb tăios de replici cu europarlamentarul PMP Traian Băsescu, pe tema legii privind carantina şi izolarea. Fostul premier l-a acuzat de demagogie pe fostul preşedinte şi i-a recomandat să nu îi vorbească după şase seara şi să se culce. PRO România a fost singura formaţiune care nu a votat proiectul de lege, care a fost adoptat cu 266 de voturi ”pentru”, 11 ”împotrivă” şi 8 abţineri.

Schimbul de replici tăioase a început după ce Victor Ponta a susţinut că "PSD şi PNL împreună s-au luptat să vină cu legea să o votăm noaptea ca hoţii.”, lege pe care şi deputaţii PMP au susţinut-o şi despre care Ponta a dat de înţeles că va fi promulgată de preşedintele Iohannis.

Ponta: Vreau să înţelegeţi că toţi deputaţii PSD, PNL, PMP au votat o lege de care habar n-au ce scrie. N-au avut când să o citească. Sunt 33 de pagini! (...) Noi am fost consecvenţi. Am votat împotriva unei legi care încalcă drepturi fundamentale, care vorbeşte de suspiciune rezonabilă că eşti bolnav de COVID, exact ca în Codul Penal. E o lege care va fi inaplicabilă din cauza prevederilor sale. Când PSD şi PNL s-au luptat să o votăm noaptea ca hoţii, am întrebat de ce să nu o votăm mâine. Au votat-o noaptea ca hoţii. E clar că e o înţelegere între PSD şi PNL.

Băsescu: Mi se pare inadmisibil ce face Ponta acum (dând de înţeles - n.r.) că va fi promulgată. Pur şi simplu lansează o zvonistică ca şi cum statul ăsta n-ar mai avea bariere de control. Este Avocatul Poporului şi preşedintele care sunt convins că vor opri această oroare legislativă.

Ponta: O oroare legislativă votată de PMP.

Băsescu: Eu nu am ştiut despre această lege, Ponta dragă. Degeaba spui că...Eram cu alte legi pe la Bruxelles.

Ponta: Domnule Băsescu, seara nu sunteţi în stare să vorbiţi cu mine. După şase seara, culcaţi-vă! Dacă ştiam că e o oră aşa înaintată şi domnul Băsescu e obosit ca de obicei, intram mai târziu.

După această replică, Victor Ponta a întrerupt convorbirea telefonică, în vreme ce oponentul Băsescu a continuat acuzele: „E tonul prostului. Nu poţi să-i ceri nimic lui Ponta. În afară de agresivitate nu are nimic altceva cu care să vină într-o discuţie, adică nu poţi să-i ceri inteligenţă. Brutalitate şi agresivitate! Asta îl caracterizează (...)

Apropo de demagogie, mai avea puţin Ponta şi ar fi vrut să fie o libertate totală, să deschidă tot, şi cinematografe şi acum, când vede 600 de îmbolnăviţi pe zi, cum i se pare demagogului Ponta situaţia sănătăţii în România”, s-a întrebat ironic Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu