Victor Ponta critică actuala conducere a PSD: „Ar fi trebuit să ne cheme pe toți foștii lideri să participăm împreună la aceste funeralii”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul candidat la prezidențiale Victor Ponta a trecut miercuri pe la catafalcul lui Ion Iliescu, însoțit de Mădălin Voicu. Fostul președinte al social-democraților a criticat ulterior actuala conducere a PSD despre care spune că ar fi trebuit să îi cheme pe toți foștii lideri să participe împreună la aceste funeralii.

„RESPECT pentru o personalitate cu adevărat istorică. Cu decizii bune sau greșite, cu fapte mărețe sau odioase, cu oameni care l-au iubit și alții care l-au urât. Cei care vad doar fapte bune , sau doar rele, fac Propaganda- nu Istorie! De pe margine este întotdeauna mai ușor să comentezi… iar pigmeii trebuie ignorați în astfel de momente!”, a scris Ponta pe Facebook, după ce i-a adus un omagiu lui Ion Iliescu, la catafalcul de la Palatul Cotroceni.

Trăim vremuri ale dezbinării și imposturii

Ponta le-a reproșat șefilor PSD că nu i-a invitat și pe foștii lideri ai partidului la funeralii, afirmând că Ion Iliescu „ar fi lăudat o astfel de decizie”.

„Într-o lume decentă, cu valori minime, actuala conducere a PSD ar fi trebuit să ne cheme pe TOȚI foștii lideri să participăm împreună la aceste funeralii. Toți votanții PSD (și chiar nevotanții) ar fi apreciat un asemenea gest; cu siguranță și Ion Iliescu, așa cum l-am cunoscut, ar fi lăudat o astfel de decizie. Din păcate, trăim vremuri ale dezbinării și imposturii. Și pare că nu se mai termină…”.

„Cred cu tărie că 2000–2004 a fost cel mai bun mandat prezidențial pe care l-a avut România”

Marți, 4 august, în ziua morții fostului șef de stat, Ponta a scris, tot într-o postare pe Facebook, că „Ion Iliescu a fost cu adevărat un PREȘEDINTE”.

Victor Ponta și Ion Iliescu. FOTO Facebook Victor Ponta

Cu bune și cu rele ( mai ales Mineriadele) – așa cum este cazul oricărei mari personalități politice – dar, fără îndoială, un Președinte al României și al românilor, care a marcat profund istoria noastră. Măcar pentru faptul că, în timpul mandatului său, România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și la NATO, rămâne o figură definitorie pentru destinul țării. Chiar dacă sunt subiectiv, cred cu tărie că 2000–2004 a fost cel mai bun mandat prezidențial pe care l-a avut România. Iar astăzi, privind în urmă și comparând cu cei care i-au urmat, diferențele devin imposibil de ignorat. Mă consider un om politic privilegiat pentru că am avut șansa să-l cunosc și să lucrez alături de Ion Iliescu”, a scris, marți, pe Facebook, Victor Ponta..   

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute