Victor Negrescu: „Bugetul României pe anul 2019 trebuie să fie agreat de Comisia Europeană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Bugetul României pe anul 2019 este foarte important în perspectiva menţinerii tendinţelor de creştere economică şi a nivelului de trai“, susţine Victor Negrescu, fost ministru PSD pentru Afaceri Europene. Negrescu susţine că bugetul ţării trebuie agreat cu partenerii europeni.

„Anul acesta ar trebui să fie un an de consolidare economică cu accent pe fixarea echilibrelor macroeconomice. De altfel, România se află deja în procedura de dezechilibru macroeconomic pentru faptul că nu a reuşit echilibrarea deficitului. Din păcate România a întâmpinat dificultăţi încă din anul 2016 când ţara noastră a înregistrat un deficit bugetar de peste 3% conform statisticilor europene," a declarat fostul europarlamentar, membru în Comisia pentru Bugete.

Acesta arată că anul acesta Comisia Europeană urmează să prezinte propriile date privind rezultatele bugetare ale statelor membre cel târziu în luna martie şi că în prezent se lucrează la elaborarea Raportului de Ţară şi a Recomandărilor Specifice de Ţară din cadrul semestrului european.

 "Conform recomandărilor deja primite, ţara noastră trebuie să propună un buget care pune accent şi mai mult pe investiţii. Este nevoie de creşterea veniturilor pentru menţinerea resurselor umane calificate dar şi de proiecte de dezvoltare finanţate şi implementate pentru ca economia să se adapteze la tendinţele internaţionale. Creşterea productivităţii, calificarea şi recalificarea resurselor umane sau introducerea noilor tehnologii sunt esenţiale pentru un mediu economic sănătos în contextul unei posibile noi crize economice. Bugetul României pe anul 2019 este esenţial în acest sens. Nu trebuie să uităm că acesta trebuie să fie agreat de Comisia Europeană. Să nu uităm exemplu Italiei în cazul căreia executivul european a solicitat ample modificări ca urmare a propunerii nerealiste formulate de Guvernul italian. Sunt convins că în România se vor căuta soluţii pentru a nu ne afla în această situaţie," a comentat Negrescu.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul