Vanghelie, despre alegerile din 2009: Ştiam implicarea lui Oprea şi Maior pentru a-l face pe Băsescu să câştige

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie a declarat joi, la Curtea de Apel Bucureşti, referitor la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, că ştia implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui George Maior pentru a-l face pe Traian Băsescu să câştige scrutinul, fapt cunoscut de mai multe persoane, cărora le-ar fi teamă să vorbească.

"Vă dau un răspuns şi pot să vă spun că în următoarele zile voi face o conferinţă de presă pe acest subiect. Uitaţi-vă la ce am declarat în perioada aceea, uitaţi-vă ce am declarat imediat, la Congres, se pare că am avut o intuiţie. Cam ce spuneam eu atunci, cam astea se dovedesc acum. Nu neapărat că ştiam că au fost la Gabriel Oprea, ştiam implicarea lui Oprea, ştiam implicarea lui Coldea şi ştiam pentru că cunoşteam nu doar eu, cred că puţin mai mulţi, nu foarte mulţi, cred că puţin mai mulţi, dar nu au curaj să vorbească. Ştiu şi cum au fost anunţate persoanele implicate, plecând de la domnul Maior în jos, de cine a fost anunţat, de şedinţele noastre oficiale, şedinţele noastre oficiale cu deciziile noastre oficiale din partid”, a afirmat Marian Vanghelie, întrebat dacă ştia că în 2009 Florian Coldea, George Maior şi Laura Codruţa Kovesi au fost acasă la Gabriel Oprea pentru a-l face pe Traian Băsescu preşedinte.

De asemenea, chestionat dacă l-au trădat colegii de partid, fostul social-democrat a răspuns afirmativ.

"Da. M-am dus şi l-am rugat pe domnul Coldea să îl ajute pe domnul Ponta şi nu a vrut. L-a ajutat pe Mircea Geoană şi, surpriză, a câştigat Ponta. Este de noaptea minţii. L-aţi căutat pe domnul ministru Oprea să îl vedeţi la faţă? Nu. Vă rog căutaţi-l”, a completat el.

Vanghelie le-a spus jurnaliştilor să îl caute pe Gabriel Oprea, care susţine că George Maior l-a drogat.

"E foarte important. Să vă zic un singur lucru - ei, care erau stat, în ghilimele, astăzi unul din reprezentanţii statului, în ghilimele, după perioada trecută, adică domnul Gabriel Oprea, zice că domnul Maior l-a drogat. Căutaţi-l să vedeţi, să vă spună dumneavoastră”, a conchis Marian Vanghelie.

Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, la Antena 3, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”