Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, demisionează din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Turcan, purtator de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu şi consilier prezidenţial, demisioneaza de la Cotroceni, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate Administraţiei Prezidenţiale.

UPDATE 18.45 Preşedintele Traian Băsescu a desemnat-o pe Claudia-Elena Ionaş, din Biroul de presă, să coordoneze activitatea Departamentului de Comunicare Publică şi să îndeplinească atribuţiile de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, după demisia lui Valeriu Turcan.

UPDATE : Raluca Turcan, soţia lui Valeriu Turcan, a declarat pentru Mediafax: "Soţul meu a avut şansa extraordinară să lucreze la cel mai înalt nivel în serviciul public în Administraţia Prezidenţială. În acelaşi timp, pregătirea lui profesională constituie o premisă pentru a dezvolta şi proiecte în domeniul privat. Bănuiesc că mă va ajuta şi pe mine în campanie. Nu, este exclus să candideze şi el".

UPDATE 17.35 "După şansa de a lucra ani de zile în serviciul public am decis că e vremea unei schimbări în carieră. Voi activa, în viitor, în sectorul privat. Mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru oportunitatea de a fi lucrat cu domnia sa", se arată într-o declaraţie scrisă a lui Valeriu Turcan, remisă joi presei.

 Turcan este purtator de cuvant din aprilie 2007, el preluand acest post după demisia Adrianei Săftoiu. Este sotul deputatului PDL, Raluca Turcan iar timp de un an, intre ianuarie 2005 si martie 2006 a activat in Guvernul Tăriceanu ca preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Atunci când a fost numit Turcan va avea funcţia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică, purtător de cuvânt al preşedintelui României.

Cine este Valeriu Turcan

 S-a născut  în 1976, la Bucureşti.

1994 - 1998 Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti, specializarea Jurnalism;

2002 - 2003 Bursier Chevening al Ministerului de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Master of Arts in International Communications, The Institute of Communications Studies, Universitatea din Leeds, Marea Britanie. Teza finala: 'Russian and Romanian Public Diplomacy in Republic of Moldova. A case study on the impact of ideological media framing';

2005 doctorand in cadrul Universitatii Bucuresti;

2006 Bursa de documentare in Statele Unite si German Marshall Fund of the United States;

2007 Lector asociat in cadrul programului Master al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea Bucuresti, Cursul Procese si tendinte in comunicarea politica;

Activitate profesionala:

1996 - 1999 Editor si reporter in domeniul politic, Radio Contact Romania;

1999 - 2002 Producator/ British Broadcasting Corporation - World Service in limba romana; Londra, Marea Britanie. Realizarea de reportaje si analize in domeniul politicii romanesti si internationale;

2003 - 2005 - Consultant Relatii Publice; Consultant politic;

Ianuarie 2005 Consilier de Stat al Primului Ministru;

Ianuarie 2005 - martie 2006 - Presedinte al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale;

Octombrie 2006 - martie 2007 - consultant proiecte comunicare;


Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete