Valentin Iliescu a devenit membru PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Iliescu

Fostul ministru al Relaţie cu Parlamentul în guvernele Boc şi Ungureanu, Valentin Iliescu, a devenit membru PSD Vâlcea, potrivit Agerpres.

„Sunt de o săptămână membru al social-democraţilor vâlceni. Recunosc că nu am dorit o mediatizare a acestui eveniment, pentru că nu am intrat în partid pe poziţia de a pretinde ceva. De aceea am avut doar o discuţie de bun simţ cu Ion Cîlea (preşedintele PSD Vâlcea - n.r.) şi totul a fost în comun acord. Partidul Social Democrat la Vâlcea are tradiţie, este unul din partidele puternice de aici pentru că are la bază oameni de calitate. Ceea ce nu aş putea spune de democrat-liberali, cei care m-au exclus fără nici un drept de apel, uitând cât am muncit pentru ei“, a precizat Iliescu.

Iliescu a fost exclus din PDL Vâlcea în urmă cu o lună, find acuzat de „dublu limbaj“ şi de organizarea unei campanii pro demitere a lui Traian Băsescu, desfăşurată cu ocazia referendumului din 29 iulie.


Deşi în această vară nu excludea ideea înscrierii în PNL, în urmă cu o săptămână, Valentin Iliescu a fost primit oficial în rândul organizaţiei judeţene a PSD Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete