Val de proiecte pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Câte iniţiative au fost depuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atât PNL cât şi PSD au depus iniţiative în acest sens FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Tema eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari a devenit una populară pentru partide, astfel încât, peste noapte, au apărut mai multe proiecte în acest sens. Printre iniţiatori se regăseşte şi PSD, care, în mod ironic, a fost cel care a introdus prima oară pensiile speciale ale parlamentarilor.

Astfel, în prezent există nu mai puţin de patru propuneri legislative care cer modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor în vederea eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari. Toate cele patru au fost trimise la Comisia de statut.

Două proiecte au fost iniţiate de PNL, unul de USR şi unul de către PSD.

„Birourile Permanente Reunite au decis să trimită către Comisia de Statut - comisie care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi a plenului de miercuri - trei proiecte de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Un proiect de lege iniţiat de PNL, un proiect iniţial de USR-PLUS şi un proiect iniţiat de PSD. Am trimis Comisiei de statut pentru întocmirea raportului, în măsura în care va fi posibil, deoarece am cerut ca în cadrul plenului constituirea Comisiei de statut să fie la primul punct. Dacă va fi posibil Comisia poate elabora raportul, noi susţinem introducerea pe ordinul de zi a proiectului de lege prin care se desfiinţează pensiile speciale pentru parlamentari. Dacă va fi posibil, va fi introdusă în ordinea de zi de mâine”, a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

La şedinţa BPR, social democraţii au solicitat organizarea unui plen reunit chiar marţi pentru eliminarea pensiilor speciale, însă propunerea a fost respinsă.

Luni, Dan Barna anunţat că în coaliţie s-a decis ca la prima şedinţă de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi iniţiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. „Miercuri când va fi o şedinţă de plen reunit să avem pe ordinea de zi şi să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat liderul USR PLUS.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”