USR-PLUS susţine cererea preşedintelui Iohannis de a reexamina legea care vizează educaţia pentru sănătate în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USR-PLUS susţine reexaminarea legii care vizează educaţia pentru sănătate în şcoli. FOTO: Arhivă

USR PLUS este singurul partid parlamentar care susţine reexaminarea legii care vizează educaţia pentru sănătate în şcoli, reexaminare cerută de preşedintele Klaus Iohannis în luna noiembrie a anului trecut.

În comisia pentru muncă din Senat, parlamentarii USR PLUS au votat pentru reexaminare şi au depus patru amendamente care să corecteze legea, oferind şi garanţiile necesare pentru eliminarea unor temeri ale altor parlamentari, dar toate amendamentele au fost respinse, arată un comunicat de presă al USR PLUS.

Sursa citată precizează că amendamentele USR PLUS aveau ca scop asigurarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor şi vizau de la eliminarea articolului de lege care schimbă sintagma „educaţie sexuală” în „educaţie sanitară” şi care condiţionează participarea la aceste ore de acordul părinţilor, la introducerea orelor de educaţie sexuală din clasa a V-a, predarea orelor de către cadre medicale şi posibilitatea ca părinţii să-şi retragă copiii de la aceste ore.

«Cererea de reexaminare venită de la preşedintele ţării a fost votată din complezenţă de către colegii din coaliţie, pentru a se deschide dezbaterile în comisie, iar, după trei ore, am ajuns la un vot în care să lăsăm legea neschimbată, în ciuda numeroaselor propuneri de deblocare. Vestea bună pentru România este că legea a fost deblocată, mergând la plenul Senatului. Vestea rea pentru noi toţi este că partea din România care îşi doreşte reforme instituţionale robuste va trebui să (mai) aibă răbdare, nu doar cu „ţara din jurul nostru", dar şi cu politicienii trecutului care votează în funcţie de teama cea mai mare. Cuvintele „încredere”, „curaj”, „reformă” nu fac parte din vocabularul lor», a afirmat senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie.

La rândul său, senatorul USR PLUS Irineu Darău a declarat că trebuie să elaborăm rapid un cadru legislativ care să permită o predare adecvată vârstelor copiilor, dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate reală.

„Dacă nu le oferim adolescenţilor şi tinerilor informaţii şi explicaţii în mod organizat, la şcoală, ei îşi vor lua informaţia singuri de unde pot, de pe Internet, de pe TikTok sau de pe alte reţele sociale. Statisticile arată că 9 din 10 băieţi şi 6 din 10 fete au accesat conţinut pornografic înainte de 18 ani. E absurd să crezi că mai poţi opri accesul copiilor şi tinerilor la tehnologie şi la informaţia la care vor să ajungă. Este aproape imposibil ca părinţii din ziua de azi să ştie sau să verifice pe ce site-uri rătăcesc copiii lor, ce informaţie se găseşte acolo şi cine o gestionează. Dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate reală, trebuie să elaborăm rapid un cadru legislativ care să permită o predare adecvată vârstelor copiilor”, a explicat Irineu Darău, senator USR PLUS.

Raportul privind reexaminarea legii va fi dezbătut luni, 14 iunie, în plenul Senatului.

USR PLUS reaminteşte că, în iunie 2020, şapte parlamentari PNL şi PSD au introdus într-un proiect de modificare a Legii 319/2019 un amendament care a înlocuit „educaţia sexuală” cu „educaţia sanitară” şi care a condiţionat participarea elevilor la ore de acordul părinţilor.

România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, peste 700 de fete cu vârste sub 15 ani devenind mame, cea mai mare incidenţă şi mortalitate din cauza cancerului de col uterin din UE, iar unul din patru tineri a contractat o boală cu transmitere sexuală. O cercetare din 2015 arată că lipsa educaţiei sexuale costă România circa 33 de milioane de euro pe an, conform sursei menţionate.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil