USL îşi joacă moţiunea pe cearta din PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opoziţia vrea să doboare Guvernul peste o lună, profitând de nemulţumirile ce ar putea apărea dacă Blaga va fi marginalizat după Convenţia Naţională a PDL. Social-democraţii şi liberalii speră că moţiunea de cenzură va fi votată de unii membri din tabăra lui Blaga, în ipoteza înfrângerii acestuia la congres.

Pentru moţiunea din iunie, Opoziţia şi-a făcut calculele pornind de la premisa că premierul Emil Boc va câştiga preşedinţia PDL pentru că, aşa după cum l-a acuzat în repetate rânduri, „a cumpărat voturi cu bani de la buget". Scenariu care presupune că nemulţumiţii din PDL, adică susţinătorii lui Vasile Blaga, ar putea vota în favoarea demersului PSD şi PNL, ceea ce ar face ca, spre deosebire de moţiunile anterioare, şansele să fie sporite.

PSD şi PNL au fost încurajate de rezultatul votului înregistrat la ultima moţiune simplă pe Sănătate dezbătută în Camera Deputaţilor. Trei voturi au lipsit atunci pentru ca moţiunea să treacă, iar 42 de deputaţi ai Puterii nu au votat, unii absentând iar alţii, deşi prezenţi, refuzând să exprime vreo opţiune.

Analiştii afirmă însă că scenariul reorientării unor democrat-liberali din tabăra învinşilor va depinde de atitudinea învingătorilor. „Este greu de spus la ora actuală, ar fi nevoie, totuşi, de 20 de voturi pentru a înclina balanţa. Vor exista defecţiuni, dar dimensiunea lor va depinde de echilibrul de forţe din interiorul PDL. În cazul victoriei lui Emil Boc, dacă apare vendeta şi există elemente că ar putea avea loc, nemulţumirile vor fi mai mari", a declarat pentru „Adevărul" preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu. 

„Nu cred că nemulţumiţii din PDL vor vota în funcţie de poziţia lui Emil Boc la Guvern, dacă va mai fi sau nu premier, ci în funcţie de poziţia lui Vasile Blaga. Aceasta este miza: dacă Traian Băsescu şi Elena Udrea, cei care conduc cu adevărat PDL, îl vor decapita pe Blaga după Congres sau îl vor menţine integrat în sistem. Şi cred că vor avea loc negocieri serioase", a explicat şi analistul politic Bogdan Teodorescu.

Tocmai pentru a vedea ce va urma în PDL, după Congres, USL şi-a luat câteva săptămâni de aşteptare astfel încât moţiunea de cenzură va fi depusă, cel mai probabil, în luna iunie. Planurile Opoziţiei ar fi spulberate în cazul în care Vasile Blaga ar produce o surpriză şi ar câştiga alegerile din PDL, întrucât cei din echipa lui Boc nu vor vota alături de USL. PSD şi PNL au 218 parlamentari, iar pentru aprobarea moţiunii este nevoie de 236.

Varianta fără Boc

Opoziţia speră să saboteze planurile Puterii şi în varianta în care premierul Emil Boc va fi debarcat de la Guvern, iar democrat-liberalii vor veni cu un nou prim-ministru în faţa Parlamentului. În acest caz, PDL va fi obligat să adune 236 de voturi pentru validarea noului prim-ministru, iar PSD şi PNL vor încerca să-i convingă pe dezamăgiţii din PDL să voteze de partea lor. „PDL va avea o mare problemă dacă renunţă la Boc. Va fi foarte greu să strângă cele 236 de voturi necesare pentru instalarea unui premier independent.

Disciplina de partid va funcţiona mai greu pentru că oamenii se vor gândi că noul şef al Executivului nu le va da bani  de la Guvern", a anticipat Cristian Pârvulescu. Bogdan Teodorescu este de părere că „votul pentru validarea unui nou premier depinde până la urmă tot de poziţia pe care Vasile Blaga".

Convenţia PDL

Democrat-liberalii îşi vor alege sâmbătă preşedintele, la Convenţia Naţională la care a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu. Bătălia se dă între premierul Emil Boc şi secretarul general al PDL, Vasile Blaga. În cursă s-a mai înscris şi Theodor Paleologu. Duminică, delegaţii vor vota prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii partidului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare