USL caută voturi pentru moţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta şi Antonescu se vor întoarce în Parlament pentru moţiune

Pentru demiterea Guvernului Ungureanu sunt necesare 231 de voturi. Opoziţia are doar 212.

La două luni după ce a preluat guvernarea, Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu se va confrunta cu prima moţiune de cenzură, iniţiată de USL.

Documentul va fi depus, astăzi, demersul Opoziţiei fiind axat pe trei acuzaţii principale: înstrăinarea rapidă şi fără o strategie a resurselor statului, alocări bugetare pe criterii politice către primari şi încălcarea autonomiei universitare a UMF Târgu -Mureş prin înfiinţarea unei facultăţi pe criterii etnice.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 231 de voturi, având în vedere că în prezent sunt ocupate 460 din cele 471 de mandate. PSD şi PNL cumulează în cele două Camere 212 parlamentari: 66 de senatori şi 146 de deputaţi.

Liderii USL au calculat însă că se bazează pe 216 voturi, numărând şi doi deputaţi PDL care ar fi semnat moţiunea, dar şi doi senatori independenţi - Mircea Geoană şi Cezar Măgureanu.

Moţiunea de cenzură vine în contextul în care liderii USL intenţionează să se întoarcă în Parlament, după două luni de grevă, invocând schimbarea majorităţii parlamentare.

Parlamentarii PDL stau în bănci

Coaliţia guvernamentală, formată din PDL, UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor naţionale, are în total 237 de parlamentari: 66 de senatori şi 171 de deputaţi. Pentru a nu avea emoţii la votul secret cu bile, democrat-liberalii au decis să nu îşi lase parlamentarii să voteze.

 „Dacă sunt parlamentari PDL care merg pe varianta căderii Guvernului, sancţiunea nu poate fi din punct de vedere politic decât cea mai dură, adică excluderea", a explicat purtătorul de cuvânt al PDL,Sever Voinescu.

19 voturi trebuie să obţină USL  de la parlamentarii Puterii pentru a dărâma Guvernul Ungureanu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare