UPDATE Şedinţa CSAT s-a încheiat. Discuţia privind achiziţionarea avionului prezidenţial, amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-au întrunit astăzi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre strategia industriei naţionale de securitate, dar şi despre un proiect de lege privind rezervele de petrol.

UPDATE Şedinţa CSAT la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-a încheiat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliu, în cadrul şedinţei, CSAT a avizat mai multe dispoziţii din proiectul de Lege privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere, la care se poate recurge „în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea piieţei naţionale cu ţiţei şi/sau produse petroliere“.

În ce priveşte discuţia referitoare la achiziţionarea unei aeronave destinate zborurilor efectuate de preşedinte şi de membri ai Guvernului, aceasta a fost amânată, se mai transmite în comunicat.

De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, „referitor la proiectul Strategiei industriei naţionale de securitate, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis dezbaterea acestuia în viitoarea şedinţă a CSAT, după aprobarea strategiei într-o şedinţă a Guvernului României“.

„Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse următoarele subiecte: strategia industriei naţionale de securitate; proiectul de lege privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere“, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

De asemenea, vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu va fi prezent marţi la audierile din cadrul comisiei pentru că va participa la şedinţa CSAT, el informând comisia asupra absenţei sale.

Preşedintele îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar primul-ministru pe cea de vicepreşedinte al Consiliului. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean,  ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Theodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, Ştefan Dănilă, şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie