UPDATE Preşedintele Băsescu, la întâlnirea cu directorul FMI, Christine Lagarde: „Deciziile populiste pot să dezechilibreze România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit marţi, la Cotroceni, cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

UPDATE Băsescu i-a spus şefei FMI,Christine Lagarde, că România are idei în privinţa unui nou acord cu Fondul şi a dat asigurări că ţara noastră este pe drumul cel bun în ce priveşte macrostabilitatea economică, adăugând că, totuşi, trebuie depuse eforturi serioase pentru menţinerea acestei macrostabilităţi.

„Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment“, a afirmat preşedintele Băsescu, potrivit Mediafax.

Şeful statului admite că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, arătând că la începutul anilor 2000 bugetul pe Sănătate era de un miliard de lei, iar acum, deşi este de cinci miliarde, calitatea serviciilor a scăzut.

Un alt subiect abordat de Traian Băsescu a fost privatizarea CFR Marfă.

„Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece şi germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat“, a mai spus Băsescu.

La rândul ei, Lagarde a afirmat că, pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare, companiile de stat trebuie restructurate şi a subliniat că nimic nu poate prospera într-o ţară în care nu există stabilitate macroeconomică.

UPDATE Traian Băsescu: „Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat. Acum trebuie să pornim unul nou“.

Preşedintele Traian Băsescu a mai precizat că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

Lagarde s-a arătat nerăbdătoare să înceapă negocierile pentru următorul pas, arătând că trebuie făcute mai multe reforme structurale.

Primirea la Palatul Cotroceni a directorului general al FMI s-a făcut la ora 10.00.

Preşedintele Băsescu mai are programate, marţi, primirea preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom şi director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, şi primirea preşedintelui companiei Ming Yang Wind Power Group Limited, Chuanwei Zhang.

Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013.

Conducerea FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.

Materiale pe aceeaşi temă:

Drumul României spre Schengen, pavat de premierul Franţei

Victor Ponta, copilotul premierului francez la Centrul Tehnic Dacia-Renault

Ponta, despre vizita premierului francez: „Relaţiile bilaterale au atins un nivel mult, mult superior celui din ultimii ani“

 

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui