UPDATE Ponta, despre suspendarea de la şefia PSD: Mă simt foarte bine. Sunt deja un membru ca Iliescu sau Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii coaliţiei de guvernare au încheiat discuţia referitoare la situaţia creată în urma retragerii lui Victor Ponta de la şefia PSD, în timp ce social-democraţii au programat pentru miercuri o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD pentru a lua în discuţie aceeaşi situaţie.

UPDATE Victor Ponta a declarat, la ieşirea de la şedinţa coaliţiei de guvernare, că se simte foarte bine în noua postură de membru PSD. „Eu sunt membru PSD şi respect tot ce decid colegii mei. Mă simt foarte bine, sunt deja un membru ca Iliescu şi Năstase. Liviu şi toţi ceilalţi ştiu că PSD când e unit câştigă“, a spus Ponta.

El a arătat că va colabora cu preşedintele Klaus Iohannis şi a spus că i-a trimis acestuia vineri o "revenire" privind numirea lui Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor.

„Din punctul meu de vedere, există tot sprijinul pentru ca tot programul guvernamental să îl ducem la îndeplinire. Trebuie să colaborăm instituţional, preşedintele şi premierul. Am transmis preşedintelui şi vineri o revenire apropo de numirea de la Transporturi.“, a mai spus premierul.

UPDATE Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că actuala coaliţie vrea să guverneze până la alegerile locale din 2016.

"Premierul Ponta, sigur că nu ne putem ascunde după deget, are această problemă aduce cu o hărţuială. Suntem într-o ţară democratică în care vedem că există încercări de răsturnare a ordinii stabilite prin votul cetăţenilor într-o manieră democratică. ", a spus Tăriceanu.

UPDATE Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, luni, la finalul şedinţei coaliţiei, că actuala formulă de guvernare va continua şi că nu se pune problema ca Victor Ponta să demisioneze din funcţia de prim-ministru. Oprea a spus că actuala coaliţie va continua în formula de până acum. Întrebat de ziarişti dacă, în cadrul şedinţei, Victor Ponta şi-a manifestat intenţia de a demisiona de la şefia guvernului, el a precizat: "Sub nicio formă".

De asemenea, întrebat dacă a plecat supărat din şedinţa coaliţiei, Oprea a răspuns: "Nu, sunt foarte vesel. S-a terminat (şedinţa coaliţiei-n. red)". Oprea a negat şi că ar exista neînţelegeri legate de declaraţiile lui Liviu Dragnea, care ceruse săptămâna trecută clarificări în relaţia cu UNPR. "Nu există nicio neînţelegere, întrebaţi-l pe Dragnea".

UPDATE Premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea şi liderii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au ajuns la şedinţa coaliţiei de guvernare care a început de la ora 14.00. Ponta a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul PSD. "Sunt invitat, mă prezint", a spus, scurt, premierul. La rândul lui, vicepremierul Gabriel Oprea a avut o declaraţie scurtă în care şi-a exprimat susţinerea faţă de Ponta.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PSD, senatoarea Gabriela Firea a spus că ar fi o greşeală ca Ponta să plece din fruntea Guvernului.

Premierul Victor Ponta a fost audiat luni în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

" Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.

De asemenea, Ponta a mai spus că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".

"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile