UPDATE Paleologu, despre candidatură: „Vreau să atrag atenţia asupra importanţei alegerilor europene“. Paleologu a anunţat că nu mai vrea să fie prim-vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theodor Paleologu FOTO: Arhiva Adevărul

Deputatul PDL Theodor Paleologu a declarat vineri, la RFI, că va candida pentru un post de conducere în PDL, deoarece doreşte să le deschidă ochii colegilor săi asupra faptului că este necesar să trateze alegerile euparlamentare din 2014 „cu foarte multă grijă“. Theodor Paleologu a acceptat să candideze pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte şi de vicepreşedinte al PDL.

UPDATE 10.40 Teodor Paleologu s-a retras din cursa pentru un loc de prim-vicepreşedinte, anunţând că îl susţine pe Dorin Florea, "un om pentru care o simpatie imensă". "Voi candida pentru un loc de preşedinte, pentru că partidul are nevoie de un om care să se ocupe şi cu relaţiile externe", a motivat Paleologu.


„M-am lăsat convins şi am înţeles logica acelor colegi care mi-au cerut acest lucru (să candideze-n.r.) şi e vorba în special de domeniul relaţii internaţionale (...). E vorba de o echipă coerentă şi care ar putea fi foarte eficientă. În analiza mea, prima provocare importantă, majoră pentru PDL este în 2014 scrutinul european, alegerile europene sunt următoarea provocare pentru PDL, să ne păstrăm cel puţin cele 17 procente, pe care le-am avut. Or în analiza mea, lucrurile astea nu merg de la sine. Şi atunci m-am lăsat convins“, a explicat Paleologu.

Deputatul  este de părere că prezenţa lui Vasile Blaga în fruntea partidului creşte riscul ca PDL să aibă „o listă concurentă de dreapta“.  „E aproape sigur că Mihail Neamţu sau Mihai Răzvan Ungureanu, împreună cu PNŢCD-ul şi Forţa Civică, e sigur că va exista o listă concurentă, adică există acest risc foarte mare. Şi atunci cred eu că pot contribui la prevenirea unei dispersiuni a voturilor cu această ocazie", a mai precizat deputatul PDL, subliniind că dacă se merge cu Theodor Stolojan şi cu Traian Ungureanu şi cu apropiaţii lui Vasile Blaga, sigur va exista nu doar o listă concurentă de dreapta, ci chiar una disidentă, pentru că unii colegi ar putea pleca din partid.

În altă ordine de idei, Paleologu a mai precizat că „în această fază“, susţine prezenţa pe lista pentru europarlamentare a Monicăi Macovei şi a lui Cristi Preda, „Şi chiar ca eventual cap de listă, mă refer la Monica Macovei, pentru că este un eurodeputat foarte activ şi foarte respectat şi serios, Cristi Preda la fel. Deci eu susţin categoric prezenţa lor pe listă şi ăsta este un motiv pentru care am participat la Congres acum două săptămâni şi un motiv pentru care candidez mâine (n.r. -sâmbătă). Vreau neapărat ca Monica Macovei şi Cristi Preda să fie pe listă, pentru că prezenţa lor pe listă poate preveni acel risc de dispersiune a voturilor de care vă vorbeam“, a mai afirmat Paleologu.

În încheiere, Theodor Paleologu a afirmat că în cazul unui rezultat slab la europarlamentare, PDL cu greu se va mai putea poziţiona pentru alegerile prezidenţiale, care vor avea loc tot în  2014.

Theodor Paleologu s-a aflat printre susţinătorii Elenei Udrea la Convenţia din 23 martie.
 


Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare