UPDATE Moţiunea simplă pe educaţie a PDL va fi dezbătută săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrat-liberalii depun, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă pe educaţie intitulată „Brambureala din educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar“. Ponta îi acuză pe democrat-liberali de „amnezie colectivă“ în ceea ce priveşte schimbările din sistemul de educaţie în ultimii ani.

UPDATE Moţiunea simplă pe educaţie, depusă de PDL, va fi dezbătută peste o săptămână, a anunţat, marţi, secretarul Camerei Deputaţilor Cristian Buican (PNL).
"Săptămâna viitoare, marţi, vom avea plen de la ora 10.00, când va fi dezbătută moţinea colegilor de la PDL şi votul final asupra ei va fi la 12.30", a explicat Buican, după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

UPDATE Grupul parlamentar al PDL a anunţat, marţi, în plenul Camerei, depunerea moţiunii simple pe Educaţie. Anunţul a fost făcut de  liderul grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader.

Potrivit Agerpres, moţiunea are 11 pagini în cuprinsul cărora PDL expune zece „dezastre“ pe care Guvernul Ponta le-a produs în educaţie. La unul dintre puncte se specifică faptul că „Victor Ponta a fost incapabil să numească o persoană de calitate la Ministerul Educaţiei“, iar Guvernul „a distrus sistematic organizarea pentru clasa pregătitoare, minuţios gândită de guvernarea democrat-liberală“.

În acelaşi document, PDL critică Guvernul Ponta pentru că a oprit toate demersurile pentru încurajarea învăţământului profesional reintrodus de Guvernul Boc, că a schimbat pe criterii politice toţi inspectorii şcolari generali, toţi adjuncţii, precum şi peste 4.000 de directori de şcoli şi că a ratat începerea anului şcolar cu o săptămână, pentru prima dată în istoria învăţământului din România.

De asemenea, la unul din puncte moţiune se referă la faptul că Executivul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea Educaţiei Naţionale „pentru a putea selecta cadrele didactice pe alte criterii decât performanţa“ şi a schimbat componenţa comisiilor ministerului, politizându-le, astfel încât acestea „să acopere plagiatul premierului“. În plus, una dintre nemulţumiri face referire la faptul că Guvernul „a eliminat din comisiile de specialitate toţi membrii din străinătate şi a redus bugetul cercetării cu 300 de milioane de lei“.

O primă reacţie la moţiunea simplă a PDL a venit din partea premierului Victor Ponta. Luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să le readucă aminte celor de la PDL despre răul pe care aceştia l-au făcut sistemului.

„Abia îi aştept pe cei de la PDL să ne spună câte lucruri bune au făcut ei pentru educaţie în ultimii ani. În PDL s-a instaurat o amnezie colectivă, ei vorbesc de parcă în ultimii zece ani nu au trecut pe la guvernare, uitând că legea această proastă care ne-a adus în situaţia de înnebuni copiii şi părinţii cu clasa pregătitoare, care a blocat universităţile, e făcută de ei prin angajarea răspunderii”, a precizat Ponta.

De asemenea, o reacţie a venit şi din partea ministrului Educaţiei care a afirmat că va răspunde la această moţiune cu faptele concrete realizate de când a preluat mandatul, subliniind că, în aceste două luni, nu a dormit şi a făcut practic tot ce se putea.

"La moţiune o să le răspund acestor puncte pe care am înţeles că le pun în moţiune toate argumentele care îmi stau la îndemână şi cu fapte concrete, pentru că eu vin din domeniul ştiinţelor exacte şi nu vorbesc decât pe lucrurile pe care le putem şi vedea şi măsura aşa cum sunt ele (...) Astea toate cred că spun că nu am dormit în aceste două luni şi că am făcut practic tot ce se putea (...) Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce-am făcut", a afirmat Andronescu, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG