UPDATE CCR amână decizia privind sesizarea referitoare la alegerea lui Meleşcanu în fruntea Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României este aşteptată să se pronunţe, miercuri, cu privire la hotărârea Senatului prin care a fost ales Teodor Meleşcanu ca preşedinte al acestei Camere. sesizarea privind conflictul juridic de natură constituţională a fost făcută de 33 de senatori.

UPDATE Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 27 noiembrie luarea unei decizii privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat oficiali ai CCR, citaţi de Agerpres.

Conform acestora, amânarea a fost decisă pentru aprofundarea dezbaterilor.

CCR are, pe ordinea de zi a şedintei de miercuri, pronunţarea în dosarul nr.2435L2/2019. 

Acesta vizează ”sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului”.

Sesizarea a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai Grupului parlamentar al Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum şi de senatori neafiliaţi. 

Dosarul a fost discutat în 16 octombrie, pronunţarea fiind amânată pentru 30 octombrie. 

În 10 septembrie, Teodor Meleşcanu a câştigat şefia Senatului primind 73 de voturi, iar Alina Gorghiu, susţinută de opoziţie, a fost votată de 59 de senatori.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţinea atunci că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, precizând că acest lucru nu va rămâne fără urmări şi că va sesiza Curtea Constituţională a României.

"Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la Curtea Constituţională şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii pe care o vom pregăti imediat”, declara Tăriceanu, la scurt timp după aflarea rezultatului pentru preşedinţia Senatului.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul