Ungureanu va candida la parlamentare pe listele unei noi alianţe electorale de centru-dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că va candida la parlamentare pe listele unei noi alianţe electorale de centru-dreapta, care va cuprinde formaţiuni politice de la PDL până la PNŢCD.

Ungureanu a precizat acest lucru după ce a participat la Congresul de constituire a Partidului Noua Republică.
El a arătat că a venit la eveniment într-o dublă calitate, respectiv de invitat şi de membru fondator al Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta.

Fostul premier a spus că iniţiativa al cărei membru fondator este urmează să se regăsească pe aceeaşi platformă electorală cu Noua Republică, dar şi cu alte formaţiuni politice interesate de o acţiune unită înainte de alegerile din toamnă, începând cu PDL şi terminând cu PNŢCD.

Întrebat dacă în toamnă va candida la parlamentare, Ungureanu a răspuns: "În toamnă sper să mă regăsesc alături de candidaţii platformei politice pe care o construim ca loc în care să se regăsească toate forţele politice care reprezintă centrul şi dreapta. Deci nu pe listele unui partid ca atare, ci pe listele acestei noi forţe politice, de dreapta, care urmează să se nască. Va fi o alianţă electorală, în opinia mea, în care se va regăsi şi PDL, care este parte a specrului politic de centru-dreapta", a spus Ungureanu.

El ţinut un discurs şi la Congres în care a făcut un apel la renunţarea la orgolii personale şi la atingerea scopului de a uni într-o platformă unică de dreapta forţele politice care se revendică de la această ideologie şi de a câştiga alegerile din toamnă.

Ungureanu a spus că îşi va lansa iniţiativa în maximum două săptămâni şi că va da curs invitaţiei la Convenţia extraordinară a PDL din 30 iunie, dacă va fi invitat.

"Ponta să demisioneze, dacă a plagiat"

Fostul premier a mai spus că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat în cazul său vor "evidenţiate" în urma analizei specialiştilor.

El a precizat că acuzaţiile de plagiat intră în sfera de competenţă a comisiilor de specialitate care există atât la nivelul Ministerului Educaţiei cât şi la nivelul Universităţii care a acordat titulul respectiv.

Ungureanu a subliniat că suspiciunile în privinţa unui plagiat trebuie să aibă şi probe care să ateste acuzaţiile.

Întrebat dacă crede că Ponta ar trebui să demisioneze, Ungureanu a răspuns: "Dacă în Germania un ministru al Apărării a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dacă în Ugaria preşedintele a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dumneavostră ce credeţi?"

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!