Ungureanu: Suntem mulţi, nu suntem proşti şi nici laşi. Trebuie să ne luăm ţara înapoi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu consideră că „USL a devenit o ameninţare la adresa stabilităţii României" şi că, după ziua de marţi, întreaga politică din România „a fost acaparată de un grup mafiot şi ţara întreagă ajunge la cheremul acestuia", informează Mediafax.

„USL a devenit o ameninţare la adresa stabilităţii României. Singura mare greşeală a acestui plan organizat minuţios este următoarea: ne dispreţuiesc şi ne consideră proşti şi laşi. Se înşeală amarnic. Suntem mulţi, vom fi şi mai mulţi, nu suntem proşti şi le vom dovedi că nu suntem laşi. Trebuie să fim conştienţi că totul depinde de noi, că din momentul acesta responsabilitatea pentru prezentul şi viitorul României depinde de fiecare cetăţean. Trebuie să ne luăm ţara înapoi!", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

În opinia lui Ungureanu, ceea ce se întâmplă în România demonstrează că „ordinea constituţională este suspendată", iar obligaţia tuturor cetăţenilor este recuperarea drepturilor şi a libertăţilor garantate de legea fundamentală a oricărui stat democratic, Constituţia.

El crede că au fost atacate în ultimile zile toate instituţiile fundamentale ale statului - Parlament, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Preşedinţie.

„Ne confruntăm cu o situaţie în care o organizaţie politică nu mai respectă nicio lege, nicio regulă, în ciuda declaraţiilor şi a ieşirilor publice ale reprezentanţilor ei. Nu mai este respectată nicio normă, nu mai este respectată nicio cutumă. Nu se spune că «aceasta este lupta politică, aşa este jocul politic».
Jocul lor politic poate că este aşa, dar nu au dreptul să se joace cu ţara noastră şi cu viaţa noatră ca să-şi protejeze privilegiile, averile, ca să scape de condamnări şi ca să nenorocească destinul familiilor noastre", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

USL solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, joi şi vineri, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort