Udrea îi mulţumeşte lui Băsescu pentru susţinerea PMP: Ştiu că v-am promis un scor mai mare, dar vom continua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PMP, Elena Udrea FOTO Eduard Enea

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat joi, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că PMP propune un pact referitor la respectarea statului de drept. Totodată, ea i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu pentru susţinerea arătată la alegerile europarlamentare.

„Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru susţinere, ştiu că v-am promis un scor mai mare. Vom continua cu acest partid,  cu aceşti oameni care vor să ducă mai departe viziunea pe care aţi avut-o pentru România şi toate acestea sunt nevoi pe care le simţim atât de acut. Îi mulţumesc şi domnului preşedinte al Fundaţiei pentru această ocazie. Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l retrăiască“,a  spus Udrea.

Ea a amintit şi de vara anului 2012, respectiv evenimentele care au dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

„Doi ani au trecut de la acele acţiuni care au culminat cu suspendarea preşedintelui ţării şi, dacă era după domnul Antonescu, mai era una. Astăzi, domnul Antonescu, fără să regrete ce s-a întâmplat, toţi – foşti parteneri ai lui Ponta, vorbesc despre nevoia de a avea un preşedinte care să reprezinte democraţia, statul de drept, ei, care nu au avut niciodată respect pentru aceste valori“, i-a criticat Udrea.

„Noi ne-am propus să fim partidul care să ducă mai departe lupta lui Traian Băsescu pentru aceste valori. PMP propune un pact pentru statul de drept, pe care vi-l supun atenţiei şi faţă de care aşteptăm propunerile oricăruia dintre dumneavoastră, oricui dintre cei care îşi doresc să fie parte a luptei pentru democraţie“, a conchis preşedintele PMP.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”