Turcan: Andronescu, prinsă între ciocanul dovezilor de plagiat și nicovală PSD în cazul lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan

Ministrul Educației ezită să se pronunțe în cazul plagiatului premierului, fiindcă se află între "<<ciocanul>> opiniei publice și a dovezilor de plagiat și <<nicovala>> partidului său", susține vicepreședintele PDL Raluca Turcan. De aceea, deputatul democrat-liberal îi cere acesteia să nu mai amâne decizia.

"Ministrul Ecaterina Andronescu demonstrează în fiecare zi de amânare a unei decizii în cazul plagiatului Ponta că este un simplu membru de partid. Este de neînţeles de ce îi trebuie atât de mult timp ministrului Educaţiei, doamnei Ecaterina Andronescu, să se pronunţe clar şi fără echivoc în legătură cu raportul Universităţii Bucureşti privind plagiatul domnului Victor Ponta. Aflată între 'ciocanul' opiniei publice şi a dovezilor de plagiat şi 'nicovala' partidului său, doamna ministru ezită! Prin urmare, amână momentul unei decizii către care duc toate dovezile de până acum, inclusiv raportul înaintat de Universitatea Bucureşti, miercurea trecută: domnul Ponta a plagiat şi trebuie să i se retragă titlul de doctor!", se arată într-un comunicat de presă emis de deputatul PDL.

Democrat-liberala cere retragerea titlului de doctor premierului Victor Ponta, invocând argumente legale în favoarea acestei decizii.

Turcan susține că Andronescu pune deasupra ministeriatului calitatea sa de membru de partid. Mai mult, deputatul de Sibiu susține că, "din punct de vedere moral şi etic însă, Ecaterina Andronescu nu poate beneficia de niciun fel de clemenţă din partea noastră, în contextul unei legi foarte clare şi a dovezilor indubitabile, aduse întru susţinerea faptului că domnul Ponta a plagiat grosolan".

Turcan susține că ministrul Educației cunoaște foarte bine legea, iar dovezile care demonstrează plagiatul sunt extrem de clare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”