Tupeul lui Tăriceanu a depăşit coada de la permise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Mediafax

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, continuă să susţină cu tărie că demnitarii de rang înalt nu trebuie puşi în situaţia de a sta la cozi pentru eliberarea de documente, ca orice om de rând, cu toate că atitudinea sa a fost criticată aspru de reprezentanţi ai societăţii civile.

„Nu cred că ar fi de dorit să vedem prim-miniştri, miniştri, preşedintele ţării în trecut sau în viitor făcând acest tip de exerciţiu. (n.r. - statul la coadă)“, a declarat Tăriceanu pentru un post de televiziune. Afirmaţia sa completează un enunţ anterior în care îşi expunea întreaga concepţie despre diferenţa între un cetăţean de rând şi ales al poporului. Adică, în timp ce un om de rând poate să stea şi ore întregi la o coadă, demnitarului nu-i poate fi acceptat acest lucru. „Există, în orice stat, câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte, într-un fel statul şi să se dedice, în principal problemelor societăţii comunităţii. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă“, sublinia preşedintele Senatului.

„Vinovaţii“

De altfel, Tăriceanu a găsit repede vinovaţii pentru situaţia creată. Paradoxal, deşi nu aveau legătură cu permisul său, tehnocraţii au fost indicaţi drept autori ai problemei sale. „Am avut această ocazie să vorbesc cu şeful instituţiei şi care mi-a spus: «În momentul de faţă se eliberează între 200 şi 400 de permise pe zi», deci nu 1.000, cum a fost făcută vâlva. Am văzut că ştirea a fost preluată nemestecat că au stat 1.000 la coadă. Între 200 şi 400 de permise pe zi pentru că s-a concentrat în acelaşi loc şi Bucureştiul şi Ilfovul şi au un deficit de personal. Sigur că ar fi problema Executivului pentru că Executivul s-a angajat la debirocratizare. Debirocratizarea vedem că este, mai degrabă, un slogan“, a criticat Tăriceanu, un contestatar vehement al Guvernului Cioloş.

În seria sa de nemulţumiri au picat şi angajaţii instituţiei pentru că ar fi divulgat informaţia că preşedintele Senatului vine la prima oră să depună actele pentru schimbarea permisului. Tăriceanu a subliniat încă o dată că a mers să-şi depună actele înainte ca Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor să deschidă programul cu publicul. Prin urmare, preşedintele Senatului a recunoscut, nonşalant, că a avut parte de un program preferenţial. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională